Echipajul unei ambulanţe, atacat de rromii din Negreşti
Dimensiune font:
Supăraţi pe lămuririle cerute de dispecerul de la numărul de urgenţă 112, romii dintr-un cartier al Negreştiului s-au răzbunat pe echipajul trimis în ajutorul unei tinere de 16 ani cu hemoragie * indivizii erau înarmaţi cu săbii şi, pentru a scăpa, asistentul medical şi şoferul au fugit pe un câmp * la sosirea forţelor de ordine chemate de ambulanţieri, rromii au dispărut, iar pacienta a fost transportată la spital
O ambulanţă din cadrul Staţiei SAJ Negreşti a fost solicitată, în urmă cu două seri, să ridice o pacientă în vârstă de 16 ani din localitate, care acuza o hemoragie. Când ambulanţa a ajuns în apropierea locuinţei pacientei, situată într-un cartier de rromi, mai mulţi indivizi, rude ale fetei, înarmaţi cu săbii, s-au năpustit asupra echipajului. Agresorii erau supăraţi din cauza duratei apelului de urgenţă şi a lămuririlor cerute de către dispecerul de la 112 şi au vrut să se răzbune pe ambulanţieri, crezând că ei puseseră întrebările la telefon. Pentru a scăpa, asistentul medical şi şoferul ambulanţei au fugit pe uşa din spate, abandonând vehiculul şi refugiindu-se pe un câmp, de unde şi-au alertat colegii din dispeceratul SAJ. Când poliţiştii şi jandarmii chemaţi în ajutor au ajuns la faţa locului, agresorii dispăruseră, şi, sub protecţia forţelor de ordine, cadrele medicale şi-au putut face datoria, transportând pacienta la spital. Din cauza spaimei, asistentul medical a făcut un puseu de tensiune arterială, fiind necesară internarea sa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Poliţiştii vasluieni au demarat cercetări în vederea identificării agresorilor, care riscă dosar penal.
„Ca urmare a conflictului spontan izbucnit între cadrele medicale şi patru persoane din localitatea Negreşti, se vor face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţări, respectiv loviri sau alte violenţe”, au spus reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau