Educaţie şi voie bună cu „Urban Up!”
Dimensiune font:
În al cincilea an de activitate, Asociaţia „De-a Arhitectura” a lansat în toamna acestui an un nou proiect, „Urban Up!”, dedicat liceenilor. Sub egida programului „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”, proiectul a fost selectat în urma unui concurs în domeniul proiectelor educaţionale.
La finalul proiectului, rezultatele vizibile ale participării la ateliere desfăşurate la Iaşi au fost prezentate vineri, 15 decembrie, în cadrul evenimentului „Jurnal Urban Up!” găzduit la Casa de Cultura a municipiului Iaşi. „Jurnal Urban Up!” s-a dorit a fi un moment de sărbătoare pe care echipa locală a proiectului a dorit să îl împărtăşească cu prieteni şi susţinători ai proiectului. La eveniment au participat actorii principali ai atelierelor desfăşurate, elevii ai liceelor ieşene, cadre didactice de la Facultatea de Arhitectură Iaşi, reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Iaşi, dar şi profesionişti ai mediului construit ieşean.
„Urban Up! Mediu construit pentru liceeni” – a condus 1.000 de liceeni din 7 oraşe din România să înţeleagă şi să îşi iubească oraşele, să fie mai atenţi la calitatea mediului construit, la valorile de patrimoniu, la felul în care locuim împreună spaţiile oraşelor. Liceenii au participat la 50 de ateliere susţinute de profesionişti ai mediului construit (arhitecţi, urbanişti, antropologi şi ingineri) începând cu luna septembrie 2017.
Scopul proiectului „Urban Up!” a fost de a trezi interesul şi a focaliza atenţia liceenilor asupra oraşului şi de a oferi metode de lucru testate deja care pot fi ulterior folosite de cadre didactice, de organizaţii non-guvernamentale, de autorităţi publice locale, pentru ca mediul construit să fie obiect de studiu şi reflecţie şi pentru ca perspectiva liceenilor asupra mediului construit să conteze.
Atelierele gratuite au fost organizate la final de săptămână în Bucureşti, Braşov, Cluj- Napoca, Constanţa, Iaşi, Sibiu şi Timişoara. Ele au fost susţinute pe baza unor scenarii educaţionale scrise de specialişti din reţeaua De-a arhitectura, selectate (în luna mai) de un juriu competent. Cele 9 scenarii educaţionale câştigătoare au fost adaptate contextului specific din fiecare oraş unde au fost organizate atelierele pentru liceeni chiar de către cei care vor servi drept facilitatori, în cadrul unui program de formare a formatorilor ce a avut loc în luna iunie, la Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecţilor din România (UAR).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau