Einstein ne-a lăsat formula fericirii
Dimensiune font:
Două bilete scrise de savantul Albert Einstein pentru un curier au fost vândute la o casă de licitaţie în Ierusalim în schimbul sumei de 1,56 milioane de dolari, respectiv 240.000 de dolari, potrivit BBC. Pe cele două notiţe era scrisă formula fericirii.
Pe când se afla în Tokyo în 1922, la un turneu unde susţinea mai multe conferinţe, Einstein a primit un mesaj de la un curier. În loc de bacşiş, omul de ştiinţă i-a oferit două bilete cu mesaje scrise de mână, scrie ONE.
Pe unul dintre bilete, o foaie cu antetul hotelului, scrie: „O viaţă simplă şi liniştită aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului într-o nelinişte constantă”. Acest bilet a fost vândut cu 1,56 milioane de dolari.
Celălalt bilet este o foaie simplă de hârtie pe care cercetătorul a notat: „Unde există o dorinţă, există un drum”, acesta fiind adjudecat în schimbul sumei de 240.000 de dolari.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau