Evaluare prin dictare
Dimensiune font:
Un candidat la Evaluarea Naţională va susţine examenul în condiţii speciale din cauze medicale. Este vorba despre un elev de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din localitatea Dumbrăveni. El are o mână în ghips şi va susţine probele prin dictare. „Este un caz special, medical. S-a depus o cerere la Comisia Judeţeană de organizare a examenului, însoţită de documente medicale, iar cererea a fost aprobată. Elevul va susţine examenul în condiţii speciale, adică într-o sală separată, sub supraveghere audio-video, cu asistenţă iar profesorul care va scrie după dictare este de altă specialitate”, a declarat Gabriela Scutaru, adjunctul ISJ Suceava. La Evaluarea Naţională, care debutează astăzi cu proba la limba şi literatura Română, s-au înscris în judeţul Suceava 6.181 de elevi din totalul de 7.473 care au finalizat cursurile clasei a 8-VIII-a. Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau