Evenimentul acum 100 de ani
Dimensiune font:
Prof.univ. Ion Petrovici, candidat la colegiul II Cameră. D. Petrovici începe prin a face o succintă expunere a evenimentelor care au determinat Unirea Principatelor, căutând a pune în evidenţă momentele caracteristice ale epocii. D-sa zugrăveşte sbuciumările patrioţilor, de a-şi înfăptui visul lor, împotriva unor obstacole uriaşe şi mijloacele cu care au isbutit. După aceasta arată faptele principale care se degajează din aceea epocă şi învăţămintele care se pot trage cu această ocazie. Trei lucruri importante trebuesc puse în relief:
1. Puterea ideiei. Conştiinţa adâncă despre o idee, care era, în cazul de faţă, ideia unităţei sufleteşti a românilor din principate. Această ideie a fost pârghia tuturor evenimentelor petrecute şi o simţim ca forţa vie care a ros sau răsturnat toate obstacolele drumului. De aceea şi astăzi nu trebue să privim cu scepticism pe acei care se străduiesc pentru înfăptuirea uniunei sufleteşti şi culturale a românilor de pretutindeni; această uniune nu este numai un paliativ al Unirei politice, ci o etapă, o premisă din care unirea politică va rezulta ca o concluzie necesară.
2. Valoarea îndrăznelei în politică. Am fi rămas poate până astăzi neuniţi dacă am fi atârnat interesele noastre de sfaturile şi voinţa puterilor străine şi am fi ascultat cu docilitate îndemnurile lor. Să îndrăzneşti dacă vrei să înfrunţi, iată una din vorbele cele mai preţioase ale testamentului părinţilor noştri.
3. Nu ne putem aştepta la un sprijin statornic şi desinteresat, decât de la popoare de aceeaşi rasă cu noi. Celelalte popoare, când ne sprijinesc, o fac din interes.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau