Evenimentul acum 100 de ani
Dimensiune font:
Funcţionarii de la poştă şi telegraf nu cunosc engleza. Foarte dese ori, telegrame venind din Anglia şi adresate His Majesty (M.S. Regelui) se duc la Holet Majestic din Capitală. Dar ceia ce e nostim e că în prezent la sus zisul hotel, se află un călător cu numele de King. Eri, o depeşă de la Londra, adresată M.S. Regelului Carol, His Majesty King Charles, a fost natural remisă la Hotel Majestic, d-lui King, care n-a constatat eroarea decât după ce deschisese telegrama.
Informații. Credem a şti că d. Marghiloman, şeful partidului conservator, a intervenit personal telegrafic la preşedintele consiliului pentru a se pune capăt scandalului cu punerea forţei armate la dispoziţie societăţei tramvaielor comunale. În urma acestei intervenţii, pe deoparte trupele au fost retrase aseară, iar pe de alta s'au început tratative între direcţie şi grevişti pentru încetarea grevei. Se speră că, date fiind poruncile de la Sinaia, direcţia tramvaielor va fi mai conciliantă şi se va aplana, astăzi, chiar, acest diferend.
Valea Temeşului, plină de trupe. Ni se telefonează din Sinaia că persoane venite din spre Braşov declară că toată valea Temeşului este tixită de trupe ungureşti în mare număr. Persoane din România care posedă vile pe valea Temeşului au fost invitate să le abandoneze spre a se întoarce în ţară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau