EXCLUSIV: Bărbat înjunghiat de frate, la Mironeasa
Dimensiune font:
UPDATE: „Bărbatul a fost diagnosticat cu o plagă tăiată la nivelul braţului drept. Pacientul a fost internat la Clinica de Chirurgie Plastică unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”.
Un bărbat a fost înjunghiat de frate în urmă cu câteva minute în localitatea ieşeană Mironeasa. Deocamdată nu se cunoaşte motivul agresiunii.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi a ajuns la faţa locului, iar datorită rănii grave a acientului pe care o prezenta la mână, a solicitat intervenţia unui echipaj SMURD.
Potrivit oamenilor legii, acestora li s-a comunicat că atât victima cât şi agresorul nu doresc să depună plângere.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau