EXCLUSIV! Comuna fără apă potabilă!
Dimensiune font:
În comuna Erbiceni, sătenii consumă de ani de zile apă nepotabilă, chiar dacă aceasta reprezintă un risc pentru sănătate * după nenumărate încercări de a soluţiona această problemă, autorităţile locale au reuşit să obţină o finanţare de la Ministerul Dezvoltării pentru branşarea la conducta de apă potabilă a satului Totoeşti, unde fântânile sunt nu doar poluate cu nitriţi, ci aproape secate
Apa potabilă este o adevărată comoară în comuna Erbiceni, unde sătenii sunt forţaţi să consume de ani de zile apă cu nitriţi, prezentă în absolut toate fântânile. Cea mai gravă situaţie este însă în satul Totoeşti, unde apa, bună sau rea, este insuficientă. „Lipsa apei potabile este cea mai mare problemă cu care ne confruntăm la nivelul comunei. Nicio fântână nu are apă potabilă, acesta fiind poluată cu nitriţi, însă cea mai gravă situaţie este în satul Totoeşti”, a declarat Ionel Lungu, primarul comunei Erbiceni. Potrivit acestuia, în sat sunt în jur de 70 de fântâni, însă acestea, pe lângă faptul că nu au apă potabilă, sunt aproape secate. „Într-o fântână sunt trei, patru găleţi de apă, iar oamenii nu au nici cu ce să adape animalele”, a punctat primarul. Pentru cei mici, nici nu se ia în discuţie posibilitatea de a bea apă de la fântână, fără a fi fiartă în prealabil.
Încercări nenumărate, dar fără rezultate
Deoarece lipsa apei potabile este o problemă stringentă la nivelul comunei, autorităţile locale nu au rămas nepăsătoare şi au încercat tot felul de artificii de colaborare, pentru branşarea satelor la conducta de apă curentă. Astfel, în această toamnă a fost încheiat un parteneriat între consiliul local şi ApaVital, pentru a branşa măcar parţial oamenii la reţeaua de apă curentă. Practic, parteneriatul prevede ca autorităţile locale să se ocupe de săpatul şanţurilor, iar cei de la ApaVital să asigure toată infrastructura necesară pentru funcţionarea reţelei de apă - ţevi, legături şi ale materiale. Contractul prevedea ca toate satele comunei Erbiceni să fie branşate, însă din cauza zonei de relief, lucrările în Totoeşti ar fi fost mult prea dificile.
Soluţia vine de la Guvern
Pentru a putea începe lucrările în parteneriat cu ApaVital, autorităţile ar fi trebui să-i mobilizeze în primul rând pe sătenii din cele trei sate, lucru destul de greu de făcut. Astfel, aceştia şi-au încercat norocul, cerând din nou ajutorul vicepremierului Liviu Dragnea, când acesta a vizitat comuna. „Când am primit vizita domnului Dragnea în comună, i-am spus şi despre marea noastră problemă, cu lipsa apei potabile. Atunci, am primit promisiunea că se va căuta o rezolvare, iar în acest moment ne bucurăm că am primit o finanţare de 5.411.202 de lei, pentru realizarea branşamentului în satul Totoeşti”, a spus primarul Ionel Lungu. Astfel, odată cu obţinerea sprijinului material de la Ministerul Dezvoltării, contractul de parteneriat cu ApaVital a fost modificat. Societatea de alimentare cu apă urmând să efectueze lucrări de aducţiune a apei curente în satele Sprânceana şi Spinoasa. Pe lângă realizarea branşamentelor pentru aducţiunea de apă, autorităţile locale din Erbiceni au mai prins şi o a doua finanţare, în valoare de 6.472.710 de lei, pentru realizarea unui sistem de canalizare.
* * *
5.411.202 LEI
Aceasta este finanţarea pe care comuna Erbiceni a obţinut-o de la Ministerul Dezvoltării pentru branşarea satului Totoeşti la conducta de apă curentă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau