EXCLUSIV Nepotism la primăria Şipote

default

Dimensiune font:

| 28-07-2015 16:19

Un scandal monstru a izbucnit între unii funcţionari ai Primăriei Şipote şi un consilier local * acesta aduce acuze grave la adresa executivului local şi a reclamat abuzurile la toate autorităţile abilitate * sunt semnalate cazuri de nepotism şi de angajări făcute pe ochi frumoşi în administraţia locală * la rândul său, primarul nu recunoaşte nimic din neregulile expuse şi susţine că aşteaptă verdictul organismelor de control

 Un scandal monstru a izbucnit în Primăria Şipote. Într-o tabără se află un consilier local care semnalează grave nereguli, iar în cealaltă primarul şi alţi funcţionari publici. Viorica Răileanu este consilier local PC din anul 2004 şi face parte din comisia economică de buget-finanţe. De multe ori, aceasta a semnalat problemele la nivelul Consiliului Local şi a primăriei, unde împreună cu alţi colegi, a verificat documentele, care indicau cheltuirea fără rost a banilor publici. Mai mult decât atât, în perioada mandatului primarului Ionel Nicuriuc (ales pe listele PDL, actual PNL), la început lucrurile au mers bine, însă, începând cu anul 2013, au degenerat din rău, în mai rău. Potrivit consilierului, Maria Ciobanu, contabil din anul 1996 la Primăria Şipote a fost condamnată în anul 2000 la 8 luni închisoare cu suspendare şi a fost ţinută pe post în continuare, de toţi primarii. În 2012 Maria Ciobanu a mai fost trimisă în judecată pentru însuşirea banilor europeni împreună cu fostul primar, Constantin Coţofanu. Ei au făcut procesul verbal de recepţie înainte de terminarea lucrărilor de infrastructură. Acum, acest proces s-a suspendat, deoarece acel dosar a fost înaintat şi la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie şi atunci a rămas să se conexeze aceste două dosare. „Discuţia dintre mine şi Nicuriuc a pornit de la această doamnă, deoarece atunci când funcţionarii publici sunt cercetaţi penal ei trebuie suspendaţi din funcţie până la hotărârea definitivă şi irevocabilă emisă de instanţă. După ce i s-a adus la cunoştinţă primarului, acesta a spus că nu o poate da afară pe contabilă, deoarece nu are om în loc. După lupta dusă cu autorităţile competente, în decembrie 2013 s-a reuşit suspendarea Mariei Ciobanu, Mariei Sufragiu şi a lui Ioviţă Sofronie. Acesta din urmă este inginer cadastru şi avea o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care era condamnat pentru infracţiuni tot cu fonduri europene, iar domnul primar îl ţinea la Primăria Şipote pentru că nu avea om la cadastru”, a declarat Viorica Răileanu. Din anul 2014, posturile celor trei funcţionari au rămas vacante. I s-a adus la cunoştinţă edilului că acele posturi rămase vacante trebuie scoase la concurs pe perioadă determinată. Primarul ar fi „ocolit” acest lucru, împreună cu secretara Mariana Muraraşu. „În cele din urmă, au organizat un concurs de ochii lumii şi şi-au adus persoane rude cu ei şi slab pregătite. Cei doi au făcut concursul prin Asociaţia Comunelor, care este o asociaţie privată. Şeful acestei asociaţii este primarul de la Aroneanu. S-au întâlnit toţi acolo şi au dat un concurs de faţadă”, a adăugat Viorica Răileanu.
Funcţionar cu 10 clase
Deşi au fost multe persoane bine pregătite care au participat la concurs, consilierul local susţine că primarul a preferat să-l aducă pe Rozonvel Farcaş, care are 10 clase şi l-a înscăunat pe funcţia de agent fiscal, asta în condiţiile în care acest post nu exista în organigramă. În locul Mariei Ciobanu a fost adusă Irina Ilaş, care este de profesie contabil. Camelia Grădinaru are terminat liceul şi ocupă funcţia de tehnician constructor. Tot primarul a adus-o şi pe Otilia Filote, verişoara edilului, angajată pe funcţia de asistent comunitar. „Culmea este că i-am verificat fişa postului, iar această doamnă Muraraşu, care habar nu are de legislaţie, i-a trecut că are voie să înregistreze în registru de intrări-ieşiri, care este un registru cu lucruri secrete. Mă gândesc şi eu cum este posibil să-i dea aceste atribuţii unei doamne care nici măcar nu este angajatul nostru. Ea este angajatul DSPM Iaşi. Iar când i-am spus primarului că nu respectă legea, el a spus că este făcută pentru a fi încălcată şi a motivat că nu are oameni, asta în condiţiile în care localitatea noastră este plină de tineri bine pregătiţi”, a mai spus consilierul local Viorica Răileanu. Când a văzut că se luptă cu morile de vânt, Viorica Răileanu a început să depună plângeri la instituţiile abilitate, în speţă la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Asta se întâmpla în anul 2014, iar răspunsul l-a primit după un an.
Secretara bolnăvicioasă
Potrivit aceluiaşi consilier local, în ceea ce o priveşte pe secretara primăriei, Mariana Muraraşu, aceasta a stat mai mult în concediu medical, iar atribuţiile au fost plasate de alţi angajaţi, funcţionari publici prin dispoziţia primarului. Asta se întâmplă de când a intrat primar Ionel Nicuriuc. „Toate atribuţiile au fost date la diverse persoane care nu aveau pregătirea necesară, ceea ce este ilegal. Mai mult, din 25 mai, doamna Muraraşu şi-a luat concediu medical, concediu de odihnă şi şi-a suspendat activitatea până pe 30 septembrie 2015 şi a plecat în Germania pentru că i-a născut fata. Mă întreb şi eu că, dacă la toţi ne nasc copiii, păi atunci lăsam funcţiile şi plecam? Dacă dumneaei se consideră stresată, că nu mai face faţă, să plece atunci şi să vină în loc un om pregătit”, a mai spus Viorica Răileanu.
Ce spune primarul
Contactat de reporterii Cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, alesul comunei Şipote, Ionel Nicuciuc susţine că toate aceste acuze sunt răutăcioase şi neadevărate. „Sunt nişte viziuni ale doamnei Răileanu care aduc prejudicii de imagine atât primăriei, cât şi nouă. Ea se răzbună acum că nu am pus-o pe funcţia de casieră şi de director al căminului cultural, dar nu am putut. Un alt caz s-a petrecut în 2014, când s-a dat o hotărâre de urgenţă prin care era stipulat că se măresc indemnizaţiile la primari şi viceprimari. Atunci, doamna Răileanu a venit la mine pentru ca eu să măresc indemnizaţiile şi la consilieri, ceea ce era ilegal. De aici a pornit şi a făcut plângeri peste plângeri la instituţiile cu drept de control. Noi ne bucurăm că ne vin controale, pentru că aşa mai învăţăm şi noi câte ceva. Într-adevăr, am înţeles că în mandatul celuilalt primar au fost nereguli. Eu respect legea”, a declarat Ionel Nicuriuc, primarul comunei Şipote. 

***
„Au organizat un concurs de ochii lumii şi şi-au adus persoane rude cu ei şi slab pregătite” - Viorica Răileanu, consilier local


***
“Când iar i-am spus primarului că nu respectă legea, el a spus că aceasta este făcută pentru a fi încălcată” - Viorica Răileanu

* * *
„Ea se răzbună acum că nu am pus-o pe funcţia de casieră şi de director al căminului cultural” - Ionel Nicuriuc, primarul comunei Şipote

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei