Explozie şi incendiu într-un bloc de garsoniere din Suceava
Dimensiune font:
Pompierii au salvat 10 oameni, care nu puteau să părăsească garsonierele de teamă că se vor intoxica pe casa scării * locatarii au fost scoşi pe geamurile de la etajele II şi III ele imobilului * alte trei persoane au ajuns la spital intoxicate cu moxid de carbon.
Locatarii unui bloc din cartierul George Enescu al municipiului Suceava au trăit clipe de groază în noaptea de sâmbătă spre duminică. La ora 2 dimineaţă, o explozie urmată de incendiu a zguduit blocul de garsoniere pe de strada Dimitrie Canemir, aflat în spate la Belvedere. Zece oameni au fost salvaţi de pompieri, iar alte 15 persoane au reuşit să părăsească blocul, înainte ca salvatorii să ajungă la faţa locului. „Misiunea de salvare a fost extrem de dificilă pentru că, în primul rând, s-a desfăşurat pe timp de noapte”, ne-a declarat Alin Găleată, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Pentru stingerea flăcărilor şi salvarea oamenilor, grupa operativă a ISU „Bucovina” al judeţului Suceava şi Detaşamentul de pompieri Suceava, sub conducerea primului-adjunct al inspectorului şef, colonelul Dan Hoffman, au intervenit cu cinci autospeciale şi o ambulanţă SMURD. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu violenţă în garsoniera situată la etajul al doilea al unui imobil P+3. „De asemenea, erau degajate cantităţi mari de fum şi gaze toxice. Din această cauză, mai multe persoane cereau ajutor de la geamurile locuinţelor aflate la acelaşi nivel şi la cel superior. Pentru aceştia, pompierii militari au realizat dispozitive de salvare, cu ajutorul scărilor culisante şi al autoscării mecanice”, se arată într-un comunicat al ISU.
Trei oameni transportaţi la spital
Pe timpul intervenţiei, echipajele de pe ambulanţele S.A.J. au acordat primul ajutor medical pentru patru persoane, care au prezentat simptome de intoxicaţie cu monoxid de carbon. Trei dintre acestea, un tânăr în vârstă de 16 ani şi două femei de 22, respectiv 71 de ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Incendiul a fost localizat în jurul orei 2:00, iar misiunea salvatorilor s-a încheiat la ora 4:50. Au ars elemente de mobilier, articole textile şi obiecte de uz casnic, aflate în interiorul garsonierii, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi. S-au degradat uşile de la intrarea în locuinţele de pe palierul etajului al doilea, tâmplăria din lemn a unui balcon, tâmplărie din PVC, geamuri termopan, zugrăveala pereţilor şi alte bunuri.
Cauza probabilă de producere a evenimentului este în curs de stabilire. Oricum, mărturiilor celor care au fost de faţă la nenorocire sunt desprinse din firmele SF. Doi dintre martori susţin că, în urma exploziei, proprietarul garsonierei, în incinta căreia s-a produs deflagraţia, ar fi sărit pe geam, de la etajul doi, cu hainele în flăcări, după care ar fi continuat să fugă. Numai că anchetatorii nu susţin deocamdată cele spuse de martori, pentru că proprietarul nu a fost găsit nici teafăr nici rănit.
Oana ŞLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau