EXPLOZIV: Scandal cu certificate de handicap şi pensii anticipate!

default

Dimensiune font:

| 20-10-2017 05:15

Şeful Asociaţiei Teritoriale a Surzilor din Iaşi va da ochii cu judecătorii * Romeo Bărboşelu este acuzat că ar fi luat şpăgi pentru a facilita obţinerea de certificate de handicap * procurorii au afirmat că au probat patru asemenea situaţii

Dosar exploziv ajuns pe rolul instanţelor ieşene! Șeful Asociaţiei Surzilor din Iaşi a fost trimis în faţa instanţei.

Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Romeo Bărboşelu (64 de ani), a Elenei Cichi şi a Terezei Anti, sub acuzaţiile de luare de mită (patru acte materiale) şi complicitate la luare de mită.

Şpagă în ouă, brânză şi smântână

Pe data de 6 octombrie 2015, după luarea măsurii preventive a reţinerii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a formulat propunere de arestare preventivă faţă de Romeo Bărboşelu, şeful Asociaţiei Teritoriale a Surzilor din Iaşi, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

La diferite intervale de timp, prin intermediul inculpatei Cichi Elena sau în mod direct, pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, Bărboşelu Romeo a acceptat promisiunea sumei de 1.000 de euro de la investigatorul V.D., pentru a-i obţine un certificat de încadrarea în grad de handicap, deşi acesta nu suferă de nicio afecţiune. Pe 7 mai 2015, Bărboşelu Romeo a primit suma de 500 de euro de la V.D., urmând ca restul sumei să o primească după ce va fi eliberat certificatul certificat de încadrarea în grad de handicap”, a precizat ieri Alexandru Pecincu, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Oamenii legii au mai spus că, pe 13 mai 2015, Bărboşelu a acceptat promisiunea făcută de Cichi de a-i da ouă, brânză şi smântână, pentru ca să efectueze demersuri pentru obţinerea certificatului de handicap pentru N.L.. Mai mult, pe 19 mai 2015, Bărboşelu ar fi acceptat promisiunea făcută de aceeaşi Cichi de a-i da o găleata de ouă, brânză şi o pască, pentru ca să efectueze demersuri pentru obţinerea certificatului de încadrare în grad de handicap al lui V.T. Totodată, Bărboşelu ar fi primit carne de porc şi alte produse alimentare de la Tereza Anti, pentru a efectua demersuri în vederea obţinerii unui certificat de handicap pentru nepoata acesteia, T.M.G., totul cu ajutorul Elenei Cichi. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi au precizat ieri că Bărboşelu făcea parte din această comisie pentru eliberarea certificatelor de handicap, dar nu lucra în cadrul instituţiei. „Membrii comisiei respective sunt desemnaţi de Consiliul Judeţean şi nu sunt angajaţii Direcţiei. Ei pur şi simplu îşi desfăşoară activitatea la sediul instituţiei noastre ca să nu meargă peroanele cu handicap în altă parte. Acest domn nu mai este în comisie de mai mult timp”, au precizat reprezentanţii DGASPC Iaşi.

 Ciprian NEDELCU, Roxana NĂSTASĂ

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei