Expoziţie regală la Piatra Neamţ
Dimensiune font:
Până la sfârşitul lunii februarie pot fi admirate obiecte din colecţia Reginei Maria
Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ găzduieşte în această perioadă o expoziţie regală în adevăratul sens al cuvântului. Iubitorii de istorie şi de frumos vor putea vedea obiecte de argint şi metal comun care au aparţinut familiei regale a României şi care în prezent se regăsesc în colecţia Muzeului Naţional Bran. În cea mai mare parte obiectele amintesc de personalitatea şi bunul gust al suveranei României Mari, Regina Maria.„Castelul Bran a intrat în proprietatea Reginei Maria care astfel a putut materializa o dorinţă mai veche, aceea de a transforma fortăreaţa medievală într-o poveste de zâne. Beneficiarii acestui fapt fericit suntem noi, cei care acum putem să admirăm patrimoniul salvat”, a spus dr. Mihaela Verzea, de la Muzeul de Istorie şi Arheologie.
Lista obiectelor expuse
Obiectele expuse sunt diverse de la bijuterii, ceasuri, artă decorativă, obiecte de cult şi utilitare din argint, alamă, aramă sau cositor. Pe lângă valoarea artistică şi istorică, acestea reprezintă o imagine a artei prelucrării metalelor în atelierele din ţara Românească, dar şi din Asia şi Europa. Conform inventarului de la castel întocmit în anul 1938, imediat după moartea Reginei Maria, aceste obiecte se aflau în sala mare, în salonul galben al Reginei Maria, în odaia săsească a Principelui Nicolae, în odaia tiroleză a Regelui Carol al II-lea, sau în dormitorul Reginei Maria. Conform specialiştilor este un privilegiu faptul că pietrenii au şansa să vadă această expoziţie, pentru că aceste obiecte vor deveni inaccesibile publicului după ce se va închide Muzeul Naţional Bran.
Alina FERENŢ
„Este o ocazie unică de a a vedea aceste exponate” - prof. dr. Ioan Opriş, Universitatea Valahia din Târgovişte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau