Festivalul „Gavriil Musicescu” se întoarce la Iaşi
Dimensiune font:
În luna iulie, judeţul Iaşi va fi din nou gazda Festivalului - Concurs Internaţional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, aflat la ediţia a III-a. Pentru organizarea acestui eveniment, Asociaţia Iubire şi Încredere a cerut sprijinul financiar Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, existând oportunitatea de promovare culturală şi artistică a Iaşului. „Prin Festivalul Internaţional de Muzică Corală la Iaşi se realizează de trei ani consecutiv un puternic schimb de experienţă prin mijloace artistice corale între copii şi tinerii artişti, membri ai unor coruri din ţară şi străinătate, utilizând numeroase locaţii şi obiective de importanţă majoră pentru Iaşi. Timp de o săptămână, Iaşul se transformă într-o scenă a culturii naţionale şi internaţionale”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Iubire şi Încredere. Astfel, în perioada 1 - 6 iulie vor fi organizate zilnic concursuri corale şi evenimente având invitaţi de marcă, iar bugetul total pentru realizarea festivalului va fi de 59.000 lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau