Finalistă la Mamaia Copiilor
Dimensiune font:
Sabrina Aniculăesei, o cântăreaţă romaşcană de muzică uşoară extrem de talentată, se numără printre cei 19 finalişti ai ediţiei din acest an a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“. Tânăra speranţă va intra în concurs la secţiunea „şcolari“, cu piesa „Speranţa“ (muzică Sergiu Rudichi, text Marian Stere). Şcolăriţa din Roman o obţinut locul între cei 19 finalişti ca urmare a preselecţiei care s-a desfăşurat în luna aprilie a acestui an, la Casa de Cultură din Piatra Neamţ. În urmă cu doi ani, pe când era la grădiniţă, Sabrina Aniculăesei a câştigat premiul I la secţiunea „Creaţie“ a Festivalului „Mamaia Copiilor“, cu piesa „Cabaretul poveştilor“. Festivalul din acest an cuprinde secţiunile „Show“ şi „Creaţie“ adresate compozitorilor. La secţiunea „Show“ s-au calificat şapte concurenţi, iar la „Creaţie“ – 19 interpreţi preşcolari, şcolari şi adolescenţi. În ultimii ani, interesul copiilor din Neamţ pentru acest eveniment a fost major. Unul dintre motive ar fi că acest festival reprezintă o rampă de lansare pentru mulţi dintre cei care îşi doresc o carieră în muzică. Georgiana BĂNUC
Festivalul „Mamaia Copiilor” se va desfăşura în perioada 18-24 iulie, la Casa de Cultură din Constanţa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau