Fonduri reduse pentru situaţiile de urgenţă
Dimensiune font:
Serviciile de urgenţă voluntare şi private nu se bucură de alocări financiare satisfăcătoare, astfel încât să poată interveni eficace în situaţii de criză.
„Alocarea unor fonduri insuficiente pentru susţinerea structurilor pentru situaţii de urgenţă grevează asupra activităţii de pregătire şi de intervenţie a serviciilor de urgenţă voluntare şi private”, a precizat, în şedinţa de bilanţ de la Palatul Administrativ, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, Ion Burlui.
Lacune legislative
El a explicat că mulţi dintre membrii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă nu îşi cunosc atribuţiile care le revin pentru rezolvarea unor situaţii de urgenţă generate de diferite tipuri de risc. În acelaşi context, a fost remarcat şi faptul că nivelul de cunoştinţe de specialitate în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor al majorităţii şefilor serviciilor voluntare este scăzut, ceea ce determină o slabă pregătire teoretică şi practică a membrilor serviciilor voluntare.
Nu în cele din urmă, şeful ISU Suceava a scos în evidenţă şi lacunele legislative cu privire la lipsa suportului financiar al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi inexistenţa legăturilor de subordonare ierarhică cu structurile care asigură funcţii de sprijin, aceasta din urmă creând „premisele potenţiale a unor sincope în fluxul informaţional şi în activitatea de gestionare a situaţiilor de urgenţă”.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau