Foştii comisari ai Gărzii Financiare, şefi la Spitalul Județean
Dimensiune font:
Ei au fost cooptaţi în echip[ de către şeful judeţului
Crește numărul foștilor comisari ai Gărzii Financiare pe care liberalul Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani, și-i aduce în echipă. El a anunțat că vrea să-l coopteze și pe Constantin Mihăiuc, unul dintre cei mai experimentați comisari ai fostei Gărzi Financiare, în echipa de la Spitalul Județean de Urgențe „Mavromati”.
Mihăiuc ar urma să ocupe postul de șef peste achiziții și patrimoniu la Județean. „Achizițiile și patrimoniul trebuie dus de un om responsabil, care să stea cu pixul, iar domnul Mihăiuc îndeplinește condițiile pentru a ocupa interimar postul. La Spitalul Județean e nevoie și de un director economic să vadă cum se fac contractele cu CAS, cele de servicii, să nu acumulăm arierate”, a spus Florin Țurcanu.
Președintele CJ susține că Mihăiuc a acceptat postul oferit la spital, iar acesta ar trebui să fie coleg cu fostul comisar Constantin Cliveț, căruia i s-a propus funcția de director economic, dar și cu fostul comisar șef al Gărzii Financiare, Corneliu Mihai, care este reprezentantul CJ în Consiliul de Administrație al unității sanitare.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau