Furnizarea apei calde, condiţionată de plata datoriilor
Dimensiune font:
Aşteptat de zeci de mii de persoane, reluarea programului de distribuţie ar putea să mai întârzie * cauza o reprezintă datoriile foarte mari pe care centrala Bioenergy le are de recuperat de la Termica * la rândul ei, societatea de termoficare are de încasat sume imense de la populaţie
O adresă expediată Primăriei de către furnizorul de energie termică, Bioenergy Suceava SRL, arată că este nevoie de măsuri urgente pentru desemnarea unui nou operator care să le dea garanţia că îşi vor încasa atât sumele restante pentru energia termică asigurată populaţiei, cât şi consumurile viitoare.
Banii, eterna problemă
Actualul operator, societatea Termica SA, este în insolvenţă şi cu greu face faţă cererilor. În cazul în care problema nu se va rezolva, reluarea furnizării apei calde nu se va face pe 30 august, aşa cum ar fi trebuit. Principala cauză a nemulţumirilor celor de la Bioenergy o reprezintă atât datoriile imense pe care le au de recuperat de la Termica, în contul energiei termice furnizate pentru consumul sucevenilor (peste 15 milioane de lei), adică aproape 3,5 milioane de euro, cât şi tergiversarea procedurii de încredinţare a serviciului de termoficare unui nou operator.
„Termica nu mai este în măsură să respecte obligaţiile asumate faţă de Bioenergy prin contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice, fapt care generează pierderi financiare imense”, se spune în adresa Bioenergy. Demersul este motivat de problemele financiare cu care se confruntă din neîncasarea producţiei furnizate către Termica. „Noi avem de încasat peste 19 milioane de lei de la populaţie”, a fost răspunsul directorului Termica, Ovidiu Dumitrescu, care şi-a arătat toată disponibilitatea în negocierea unei eşalonări a restanţelor către Bioenergy.
Andrei CĂLĂTORU
Conform programului de reparaţii stabilit de Termica pentru această vară, apa caldă ar trebui să revină la robinete pe 1 septembrie, dacă societatea de termoficare va primi de la Bioenergy energie termică
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau