Furtună în Ceahlău
Dimensiune font:
Salvamontiştii nemţeni atrag atenţia turiştilor care se încumetă în aceste zile să urce pe culmile înalte ale Masivului Ceahlău să fie atenţi la vreme, mai ales că în următoarea săptămână sunt preconizate furturi puternice şi descărcări electrice. Acestea constituie un pericol mare pentru turiştii care străbat zonele superioare ale munţilor, crestele sau platourile expuse. Ei pot fi surprinşi adesea pe vârfuri sau creste expuse descărcărilor electrice, deoarece munţii contribuie la formarea curenţilor ascendenţi şi a norilor de ploaie generatori de trăsnet, iar vârfurile favorizează descărcările. „Cel mai bun mijloc de apărare împotriva trăsnetului pe munte este de a nu rămâne pe vârfuri sau creste expuse, nici pe un teren plat neprotejat, în timpul unei furtuni cu descărcări electrice. Dacă o astfel de furtună poate fi prevăzută, cea mai bună decizie este să nu porniţi în parcurgerea traseelor montane. Dacă te găseşti într-un loc expus la puţin timp înainte de a începe furtuna, trebuie să cobori cât mai repede posibil şi să te depărtezi de crestele expuse şi în primul rând de orice ridicătură. Trebuie evitaţi arborii înalţi sau izolaţi”, a spus Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.
În caz de trăsnet
Dacă o persoană a fost lovită de fulger, după alertarea echipelor salvamont prin 112 şi evaluarea situaţiei, de obicei gravă, acordarea unui prim ajutor corespunzător poate reduce semnificativ gravitatea situaţiei. Primul ajutor cuprinde tratamentul uzual al şocului electric şi al arsurilor, în măsura în care se pot aplica. În cazurile în care respiraţia s-a oprit se recomanda începerea manevrelor de resuscitare. Şocul electric se poate complica cu convulsii, cu oprirea inimii sau cu contracţii neregulate ale muşchiului cardiac. În cazul opririi contracţiilor cardiace se recurge tot la masaj. În sfârşit, când s-au rezolvat efectele mai grave ale şocului se vor trata arsurile. Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau