GALERIE FOTO: Spectacol inedit de zilele comunei Vama - Suceava. ”Vama 605 ani – Tradiții și turism rural”
Dimensiune font:
În comuna Vama se derulează în perioada 20-21 septembrie un eveniment aniversar al comunității, întitulat ”Vama 605 ani – Tradiții și turism rural”.
Evenimentul este organizat de ANT, Consiliul Județean Suceava, Consiliul Local și Primăria din Vama, cu participarea și sprijinul Asociației de Turism vama Bucovina și Asociației de Turism Casa Europei, precum și a pensiunilor agroturistice din comună.
Potrivit precizărilor primarului comunei, Nicolai Baltag, marea sărbătoare a vămenilor dorește să evidențieze încă o dată, nu doar pentru oamenii din comună, ci și pentru oaspeții lor, punctele forte ale comunității vămene după 605 ani de existență a localității iar între acestea dezvoltarea spectaculoasă a turismului este probabil cel mai important.
În programul manifestării au fost incluse dansuri și obiceiuri populare, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, expoziții de artă culinară tradițională bucovineană din care nu vor lipsi fructele de pădure și ciupercile, dar și o paradă a portului popular bucovinean la deschiderea sărbătorii.
Printre invitați se numără persoane publice din județ iar evoluțiile artistice vor fi asigurate atât de formațiile locale, cât și de ansambluri artistice din alte localități din zonă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau