Gheorghe Nichita n-a avut noroc în faţa judecătorilor! EXCLUSIV
Dimensiune font:
Fostul primar nu a scăpat de acuzaţiile aduse de procurorii DNA * acesta contestase legalitatea sesizării instanţei, dar magistraţii au respins contestaţia
Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au respins ieri seară contestaţiile împotriva sesizării instanţei formulate de Gheorghe Nichita şi Mihai Liviu Hliboceanu. Mai mult, magistraţii i-au obligat pe cei doi la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia instanţei este definitivă.
Recent, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a ex-primarului Gheorghe Nichita. Acesta este acuzat de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
LOCURI DE MUNCA IN COMERT IN EVENIMENTUL REGIONAL AL MOLDOVEI
În acelaşi dosar au fost trimişi în faţa instanţei şi Mihai Hliboceanu, director general al Poliției Locale Iași, la data faptelor, Ștefan Avîrvarei, șef serviciu în cadrul Poliției Locale Iași, la data faptelor.
De unde a început scandalul
Anchetatorii au precizat că, în perioada 25 decembrie 2013 – 30 aprilie 2015, Nichita, abuzând de funcţia deţinută, respectiv primar al municipiului Iaşi, l-a determinat pe Hliboceanu să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale.
Concret, primarul l-ar fi determinat pe directorul general al Poliției Locale Iași să le spună, personal sau cu ajutorul lui Avârvarei, funcţionarilor din cadrul Poliţiei Locale să efectueze activităţi de investigaţii pe teren sau de supraveghere operativă a unei persoane şi a persoanelor din anturajul acesteia (Adina Samson, fostă angajată şi prietenă a lui Nichita), cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale Poliţiei Locale şi producerii unei pagube în cuantum de 13.429 de lei (prin folosirea resurselor materiale şi umane ale respectivei instituţii).
Poliţia Locală a municipiului Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 229.436 de lei. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau