Gripă la Neamţ
Dimensiune font:
Inspectorii sanitari au confirmat primul caz din această iarnă
Potrivit unei raportări a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în ultima săptămână au fost înregistrate 1.256 cazuri de viroze respiratorii, dintre care 31 au necesitat internări, dublu faţă de săptămâna precedentă. A fost confirmat şi un caz de gripă, prin izolare de virus gripal tip A. Cei mai vulnerabili în faţa valului de infecţii virale sunt copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani. „S-a constatat o creştere a numărului de pneumonii, înregistrându-se 438 pneumonii, cu un număr de 156 internări. Ratele de incidenţă cele mai crescute pentru infecţiilor virale ale căilor respiratorii se înregistrează la grupa de vârstă 2-4 ani, iar pentru pneumonii la grupa de vârsta 0-1 an”, se arată într-un comunicat al DSP Neamţ.
Până acum au fost vaccinaţi antigripal aproximativ 6.800 de nemţeni. La cabinetele medicilor mai sunt în jur de 700 de doze de vaccin antigripal, însă doar pentru persoanele care se înscriu în categoria de risc (persoanele cu vârste de peste 65 de ani, persoanele cu handicap, cele instituţionalizate, adulţii şi copiii cu afecţiuni cronice, persoane infectate HIV). Pentru persoanele care prezintă simptomatologie de gripă şi nu se ameliorează în 72 de ore sau prezintă alte boli asociate, este recomandată prezentarea imediată la medic.
Mihai DĂNĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau