Guvernul trimite la Iaşi încă 18 tramvaie noi și 25 autobuze electrice

1 tramvaie noi

Dimensiune font:

| 30-11-2022 08:59

Valoarea totală a investiției este de circa 381 de milioane de lei, adică peste 77 de milioane de euro * de data aceasta banii vor fi alocaţi prin programul PNRR

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat ieri că a aprobat finanțarea achiziționării pentru municipiul Iași, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 10 „Fondul Local”, a 18 tramvaie noi și a 25 de autobuze electrice, la acestea adăugându-se 25 de stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă. Valoarea totală a investiției este de circa 381 de milioane de lei, adică peste 77 de milioane de euro! „Este o veste formidabilă pentru orașul nostru, care vine în completarea programului nostru de modernizare a transportului public și de transformare a acestuia într-unul verde, modern, inteligent!

După cum v-am informat, am obținut deja prin PNRR o finanțare totală de circa 584 de milioane de lei, adică aproximativ 118 de milioane de euro, pentru transport public, dar și pentru proiecte de reabilitare termică și eficientizare energetică atât la unități de învățământ preuniversitar, cât și la blocuri de locuințe, precum și pentru construirea de locuințe pentru tineri”, a spus primarul Mihai Chirica.

Tramvaie de 22 de metri

Primul proiect depus de Primăria municipiului Iași vizează cumpărarea a 18 tramvaie cu lungimea de 22 de metri, în valoare totală de 177.217.200 lei, fără TVA (210.888.468,00 lei, cu TVA). Investiția va fi implementată și realizată până la data de 30 iunie 2026.

Al doilea proiect se referă la achiziționarea a 25 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri, inclusiv a 25 de stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă, valoarea achiziției ridicându-se la suma de 59.810.805 lei, fără TVA (71.174.857,95 lei, cu TVA). Autobuzele vor fi distribuite pe traseele 19, 20, 27, 30, 41, 44, 46, 47 și 49.

În prezent, parcul Companiei de Transport Public Iași are un număr de 126 de tramvaie, 140 de autobuze și 10 microbuze, deservind nouă trasee de tramvai în lungime de 140 de kilometri și 24 trasee de autobuz în lungime de 449 de kilometri. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
18/04/2024 19:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Premieră absolută la Teatrul Național Iași - „De dinaintea amintirii”
18/04/2024 16:52

O nouă productie a Teatrului National Iasi este pregătită de lansare. Premiera absolută a spectacolului „De dinaintea amintirii” după David Vann, in regia lui Florin Caracala, va avea loc pe 20 ...

Începe
18/04/2024 15:15

  Casa de Cultură a Studentilor Iasi si organizatiile studentesti anuntă cea de-a XXIV-a editie a Festivalului Studentilor Ieseni "FEStudIS" În perioada 20 - 28 Aprilie, Casa de Cultur ...

Drumul spre noua ta casă începe vineri la Salonul Imobiliar Palas
18/04/2024 14:48

Drumul spre noua ta casă incepe vineri la Salonul Imobiliar Palas Iaşi, 18 aprilie 2024 O locuintă nouă este un vis implinit si dacă ti-ai propus ca anul acesta să faci marele pas, dar incă nu ai găsi ...

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro
18/04/2024 12:49

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (Romania) efectuează astăzi percheziţii in mai multe locaţii, inclusiv in instituţii publice, din judeţul Botoşani, in cadrul unei anchete privind o fraudă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei