Hărţi fonice cu date depăşite

default

Dimensiune font:

| 26-08-2016 05:00

 Au fost elaborate documentele care să arate care sunt cele mai liniştite zone ale municipiului Bacău, din punct de vedere fonic * acestea arată că, doar în parcuri, băcăuanii se mai pot bucura de puţină linişte * mai mult, datele folosite în elaborarea cercetării au ca an de referinţă 2011 şi, teoretic, în 2017 ar trebui refăcute

 Pentru prima data în istoria sa, municipiul Bacău are elaborate hărţi strategice de zgomot şi planuri de acţiune pentru reducerea zgomotului. Hărţile au fost realizate de către Institutul de Cercetări în Transporturi INCERTRANS SA. Scopul acestor hărţi este acela de a obţine datele de intrare care să descrie toate tipurile de zgomot conform directivei europene 49 din 2002 şi Hotărârii de Guvern 321 din 2005. În bunul mers al tradiţiei româneşti, directiva europeană a fost pusă în aplicare târziu, astfel că hărţile strategice ale Bacăului (şi ale altor centre urbane) au ca an de referinţă 2011. Cum valabilitatea lor este de cinci ani, în 2017 ar trebui să avem alte hărţi fonice, cu alte coordonate, ceea ce e destul de greu de crezut.


Chiar şi pentru anul 2011 cartarea strategică de zgomot prezintă lucruri interesante. Această cercetare a cuprins mai multe straturi tematice: - stratul tematic cu toate tipurile de clădiri; - reţeaua stradală a oraşului; - reţeaua de căi ferate; - stratul tematic cu zonele verzi; - stratul tematic cu limita administrativă a oraşului.


Noroc de parcuri
Interpretarea hărţilor de zgomot pentru municipiul Bacău conduce la o singură concluzie certă: numai în zonele închise circulaţiei putem vorbi de o situaţie a zgomotului favorabilă. În acest sens, zonele cele mai liniştite din municipiul Bacău, sunt cele şase parcuri: Parcul Cancicov, Parcul Spicului, Parcul Prefecturii, Parcul Trandafirilor, Parcul Catedrala Ortodoxă şi Parcul Gherăieşti. Trebuie să specificăm că zona liniştită a unui oraş este acel spaţiu unde pentru toate sursele de zgomot se îndeplinesc condiţiile ca nivelul de zgomot să fie mai mic de 55 decibeli. De exemplu, pe baza reglementărilor pentru aglomerările urbane cu o populaţie de peste 250.000 de locuitori suprafaţa minimă a zonei liniştite trebuie să fie de 4,5 ha.


După cum se înţelege, sursa principală de zgomot într-o zonă urbană este traficul rutier, urmat de zonele industriale, traficul feroviar şi traficul aerian. Cum multe zone industriale au dispărut din peisajul citadin, singura sursă reală de zgomot este traficul rutier, care produce deranj fonic tuturor clădirilor aflate lângă străzi şi bulevarde. În afara blocurilor supuse unui stres fonic accentuat care poate depăşi 75 de decibeli, foarte multe şcoli, grădiniţe sau spitale sunt expuse la zgomotul produs de traficul rutier. În municipiul Bacău peste 55 de şcoli sau grădiniţe suportă peste 60 de decibeli, iar uneori se ajunge la 75 de decibeli. Toate spitalele din Bacău, sunt expuse, de asemenea, la zgomot, dar în principal Spitalul Judeţean de Urgenţă.
Ziua, cea mai expusă zonă din punct de vedere fonic este centrul oraşului în care nivelul de zgomot depăşeşte cu uşurinţă 10-15 decibeli. În proporţii diferite multe alte zone băcăuane sunt suferinde din acest punct de vedere.


Cauzele şi cum pot fi depăşite ele
Sarcina de zgomot ridicată a arterelor de circulaţie se datorează în primul rând traficului ridicat al autovehiculelor şi în multe cazuri configuraţiei stradale (străzi înguste) şi, în general, infrastructurii, care lasă mult de dorit (puţine pasaje, străzi în permanentă reparaţie etc). „În Bacău sunt afectate puternic zona de centru şi zonele de centură ale oraşului în care traficul de tonaj mare este intens. Dar măcar este de salutat faptul că avem aceste hărţi fonice pentru oraşul nostru după care primăria îşi poate coordona planurile de reducere a zgomotului”, spune Paul Toderică, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bacău.
Ce măsuri se pot lua pentru reducerea zgomotului? „Practic, în etapa următoare, Primăria Bacău trebuie să întocmească un plan de acţiune cu, probabil, următoarele măsuri: redirijarea şi diminuarea traficului, dezvoltarea unei centuri a oraşului de mult promisă dar permanent amânată şi, de ce nu, interzicerea traficului rutier pe anumite intervale orare în centrul oraşului”, declară şeful APM Bacău.
Mulţi cetăţeni din Bacău propun şi alte măsuri de reducere a poluării fonice: „De ce nu se poate opri şi la noi traficul în weekend, în centrul oraşului cum sunt şi în alte localităţi?”, spune un tânăr, iar un pensionar subliniază că „deşi eu stau la etajul şapte şi sunt oarecum ferit de zgomotele produse de imensitatea de maşini, cred că o soluţie ar fi mărirea străzilor, terminarea lor de reparat, o mai bună coordonare a circulaţiei, poate construcţia unui mare pasaj în centrul oraşului”. Gabriel POP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei