Hoţi bătuţi de poliţişti
Dimensiune font:
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui a demarat o anchetă internă la Postul de Poliţie al comunei Zorleni după ce trei tineri, acuzaţi de furt, au reclamat faptul că au fost loviţi de poliţişti * se pare că tinerii au fost bătuţi cu un bici
Tinerii, care i-au sustras unui minor din localitatea Popeni un telefon mobil, susţin că în timpul audierilor au fost loviţi atât de poliţişti, cât şi de tatăl băiatului de la care furaseră telefonul. Unul dintre ei a povestit cum tatăl băiatului de la care a sustras telefonul mobil l-a urcat în maşină, l-a dus Postul de Poliţie Zorleni, unde a fost bătut de poliţişti cu un bici. După ce şi-a recunoscut fapta şi a povestit că a vândut telefonul furat şi a împărţit banii cu alţi doi băieţi, poliţiştii i-au adus la audieri şi pe cei doi tineri, cărora le-ar fi aplicat acelaşi tratament. Cei trei nu au depus încă plângere împotriva poliţiştilor, dar sunt urmează să se prezinte la medicii legişti deoarece au urme vizibile de lovituri pe corp. „Poliţiştii au fost sesizaţi de către tatăl unui minor cu privire la faptul că i-a fost sustras telefonul mobil, bărbatul indicând şi persoanele care ar fi furat respectivul bun. Poliţiştii au efectuat cercetări, au condus tinerii la audieri, ei recunoscându-şi fapta şi indicând persoana la care au vândut telefonul. Bunul a fost recuperat. Cu privire la cele reclamate de suspecţi, conducerea IPJ a dispus verificări”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
Tudor IFRIM
În ultimul an, la nivelul judeţului Vaslui au mai fost semnalate unele cazuri de abuzuri ale poliţiştilor, oamenii legii fiind anchetaţi de superiori şi chiar sancţionaţi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau