I-au furat 13.000 de lei unui octogenar
Dimensiune font:
Doi indivizi sunt căutaţi de poliţia din Neamţ, după ce-au dat o lovitură la Brusturi, în ziua de 19 ianuarie. Ei s-au dus la casa unui bătrân de 83 de ani, pe care l-au păcălit spunându-i că sunt de la firma care colectează laptele şi au venit să-i dea o parte din datorie. Omul i-a crezut, a luat bancnota de 200 de lei, pe care i-a dat-o unul din cei doi, şi s-a dus spre locul în care-şi păstra banii ca să-i returneze 100. Hoţul i-a distras atenţia şi i-a furat plicul cu toate economiile (13.000 de lei). „La scurt timp după plecarea acestui tânăr, persoana vătămată a constatat lipsa banilor din locuinţă şi a sesizat poliţiştii”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Mihai DĂNĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau