Iarna închide şantierele

default

Dimensiune font:

| 10-12-2014 06:00

Finanţate cu ţârâita, cele mai importante investiţii ale judeţului Suceava au intrat în conservare * pe listă sunt trecute şoseaua de centură, aeroportul şi două drumuri judeţene importante

 Iarna îi determină pe constructori să-şi pună utilajele în garaj. Ceva mai greu de lămurit sunt cei care au preluat contractul pentru continuarea lucrărilor la tronsonul III al centurii, care va scoate traficul greu din Suceava. Prefectul judeţului, Florin Sinescu, ne-a declarat că tronsonul de la intersecţia rutei ocolitoare cu DN17 şi până la Pătrăuţi ar putea fi circulabil până la sfârşitul acestei luni, dacă vor fi două zile consecutive fără precipitaţii şi cu temperaturi de minimum patru grade Celsius. „Constructorul a lucrat şi în weekend la centură. S-au montat parapeţii. Ştiu că trebuie să se facă marcajele rutiere. Trasările pot fi făcute doar dacă vom avea două zile consecutive cu temperaturi de minim patru grade Celsius şi fără precipitaţii”, ne-a declarat Sinescu.
Şoseaua de centură a Sucevei este împărţită în trei tronsoane. Lucrările la tronsoanele I şi II, care care însumează şapte kilometri au început, dar nu sunt mai puţin avansate comparativ cu tronsonul III. Pe tronsoanele I şi II mai sunt necesare nişte lucrări complexe, poduri şi podeţe. Aşadar, valoarea investiţiei este destul de mare, iar din această cauză CNADNR nu poate să demareze o procedură simplificată a licitaţiei, cum este cererea de ofertă, aşa cum a procedat în cazul tronsonului III. Astfel, ar trebui organizată o nouă licitaţie. Valoarea estimată a lucrărilor pentru tronsoanele I şi II este de 20 de milioane de lei.
Construcţia şoselei de centură a început în anul 2008. Lucrările au fost tărăgănate din mai multe motive. Dincolo de faptul că muncitorii firmei care a câştigat licitaţia pentru execuţia nu şi-au făcut treaba şi contractul iniţial a fost reziliat, au mai fost probleme legate de alunecările de teren, ba chiar şi un scandal privind despăgubirea proprietarilor expropriaţi.
Aeroportul a intrat în conservare
Dacă muncitorii de la şoseaua de centură se încăpăţânează să nu părăsească şantierul, cei care execută lucrările de modernizare a Aeroportului „Ştefan cel Mare” bat uşor în retragere. Lucrările executate în aer liber au intrat deja în conservare şi vor fi reluate atunci când vremea va permite. Pe suprafaţa pistei au fost turnate două straturi de asfalt. „Firma se aprovizionează cu materiale pentru continuarea lucrărilor în primăvară. La aerogară se montează lemnul pe exterior, pentru că vremea permite lucrul aceasta”, ne-a declarat Ioan Măriuţa, directorul Aeroportului din Salcea. Lucrările de modernizare ar trebui finalizate în vara anului 2015. În luna august a anului viitor ar trebui să se poată zbura de pe Salcea, spun specialiştii. De altfel, conducerea Consiliului Judeţean Suceava se află în tratative cu mai multe companii aeriene.
Oana ŞLEMCO

În conservare au intrat şi cele două drumuri judeţene pe care le modernizează Consiliul Judeţean. Este vorba despre artera dintre localităţile Ilişeşti şi Ciprian Porumbescu şi drumul care leagă localitatea Mihoveni de Costâna. Gradul de execuţia al arterei care ar trebui să decongestioneze traficul rutier de pe Valea Soloneţului este de 75%.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei