Iaşul, din nou în cursă pentru Capitala Tineretului
Dimensiune font:
Bistriţa, Braşov, Iaşi şi Roman sunt cele patru oraşe care au intrat în cursa pentru titlul de Capitala Toneretului din România, ediţia 2019-2020. Aceasta este cea de-a patra ediţie a programului, iar oraşul câştigător va primi un premiu în valoare de 50.000 de euro oferit de Banca Comercială Română.”Aş dpri să marcăm importanţa faptului că în acest an nu numai reşedinţele de judeţ au decis să aplice şi implicit să0şi crească eforturile de investiţii în tineri. Este o provocare şi pentru noi să dezvoltăm cât mai multe instrumente şi iniţiative de sprijin pentru oraşele româneşti, pe lângă titlu în sine, pentru tot mai multe oraşe vor realiza că singura cale de dezvoltare pe termen lung este prin participarea activă a tinerilor”, a declarat Andras Farkas, secretar general al Guvernanţei pentru Capitala Tineretului din România. Prin proiectele înscrise în competiţie, toate cele patru oraşe îşi propun să implice tinerii în activităţi prin care să contribuie la dezvoltarea comunităţii locale şisă dezvolte modul în care autorităţile locale colaborează cu organizaţiile neguvernamentale de tineret şi mediul privat.Juriul va fi format din reprezentanţi ai sectorului neguvernamental, ai mediului privat, ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare. Juriul va alege oraşele finaliste, care vor depune o candidatură în cea de-a doua rundă. Lista scurtă a finaliştilor va fi publicată pe 16 august iar oraşul câştigător va fi anunîat pe data de 3 noiembrie. Titlul de Capitala Tineretului va fi preluat de oraşul câştigător pe 2 mai 2019. „Tinerii din Braşov, Iaşi, Roman, Bistriţa sunt chemaţi în centruş ărocesului de dezvoltare urbană şi sunt sigur că efectele se vor simţi curând”, a declarat Mihai Dragoş, preşedintele Consiliului Tineretului din României.Titlul Capitala Tineretului din România urmăreşte principii similare cu cele ale titlului Capitala Europeană a Tineretuluim titlu gestionat de Forumul European al Tineretului, al cărui membru este şi Consiliul Tineretului din România. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau