Iaşul rămâne oraşul tranşeelor VIDEO

default

Dimensiune font:

| 19-05-2015 06:00

Lucrările la proiectul „Managementul Traficului” nu oferă perspectiva finalizării acestuia în această vară * dacă în ceea ce priveşte montarea noilor semafoare şi a dispozitivele aferente acestora putem vorbi de procente de peste 80%, lucrurile stau prost când vine vorba de canalizaţie de semaforizare şi cea de fibră optică: sub 50% stadiu de implementare!

Cu patru luni rămase până când, potrivit edililor, traficul auto în Iaşi va fi mai fluent datorită, în principal, reducerii timpului de staţionare a autovehiculelor la traversarea intersecţiilor şi creşterii vitezei de circulaţie, lucrările la proiectul „Managementul Traficului” nu oferă indicii că investiţia se apropie de final. Moara de Foc, strada Arcu şi Şoseaua Naţională sunt doar trei noi exemple de străzi răvăşite pentru îngroparea cablurilor care alimentează echipamentele aferente proiectului „Managementul Traficului”. Dacă luna trecută viceprimarul Mihai Chirica vorbea de creşterea procentelor referitoare la implementarea investiţiei - „au fost montate peste 80% din corpurile viitoarelor semafoare şi peste 90% din dispozitivele aferente acestora” - în ceea ce priveşte semaforizarea intersecţiilor lucrările sunt departe de a fi terminate. Cea mai nouă raportare a celor care coordonează proiectul „vorbeşte” de 62 de intersecţii complet echipate dintr-un total de 90, în condiţiile în care, în august 2014, „fuseseră” rezolvate 48!
Realizări modeste
Cifre îngrijorătoare şi în ceea ce priveşte îngroparea cablurilor. „Stadiul fizic al lucrărilor în teren până la data de 16.04.2015 este de 49%”, se arată într-o fişă a proiectului. În ceea ce priveşte canalizaţia de semaforizare, s-au realizat aproape 12.400 metri pe partea de trotuare şi 1.468 metri pe cea de carosabil. Canalizaţia de fibră optică a fost efectuată pe o distanţă de 14.700 de metri în zona trotuarelor şi 1.804 metri pe carosabil. De asemenea, au fost instalaţi 40.000 metri de tubulatură cu diametrul de 90 de milimetri şi alţi aproape 3.000 metri de tubulatură de 63, respectiv 110 mm diametru, 509 de camerete, 286 de stâlpi de consolă pentru semaforizare şi 38 de automate de dirijare.
Spre comparaţie, anul trecut, în luna septembrie, canalizaţia de semaforizare, era realizată pe 9.000 metri pe partea de trotuare şi 1,2 km de metri pe cea de carosabil, cea de fibră optică a fost efectuată pe o distanţă de 13.170 de metri în zona trotuarelor şi 1.513 metri pe carosabil, 268 de camerete, 276 de stâlpi de consolă pentru semaforizare şi 29 de automate de dirijare
Locuri unde trotuarele au fost sparte de două ori
Întârzierile nu constituie singurele probleme. Ieşenii au reclamat periodic faptul că străzi abia refăcute sunt sparte din nou pentru îngroparea cablurilor de fibră optică. Anul trecut, a fost cazul zonei Podu Roş, pe trotuarul din vecinătatea staţiei de autobuz spre Moldova. Anul acesta, o altă echipă a scos pavelele de pe Şoseaua Naţională, cu toate că acestea fuseseră montate în toamna lui 2014. Motivul era unul cât se poate de pueril: uitaseră să îngroape un cablu. „Nu mi se pare normal să aduci zidari care să-ţi îngroape fibra optică. E cu totul altceva decât să dai cu var”, spunea un alt ieşean.
Pavele montate în bătaie de joc
Cetăţenii au mai susţinut că ar fi fost mult mai logic ca proiectul referitor la implementarea managementului traficului să se fi armonizat cu cele vizând reabilitarea trotuarelor, astfel încât aceeaşi muncă să nu fie făcută de două ori. Partea proastă e că şi remontarea pavelelor s-a făcut în bătaie de joc. În zona Granit, de exemplu, dai de adevărate capcane în calea trecătorilor, dincolo de faptul că acele porţiuni oferă şi un disconfort vizual.
Va fi haos?
Nu sunt singurele probleme aduse în discuţie. Suspiciunile referitoare la modul cum vor fi sincronizate semafoarele, prezenţa maşinilor parcate prin intersecţii şi pe banda de viraj dreapta sau semafoarele fără secundar sunt alte elemente care determină pe mulţi să afirme că proiectul va crea mult haos în traficul din oraş. Tudor DAMASCHIN

* * *
„La începutul va fi haos. Se vor forţa intersecţiile, semafoarele, vor fi şoferi care vor susţine că nu au văzut noile indicatoare. Aşa a fost şi în Bucureşti, imediat după implementare, după care lucrurile s-au rezolvat de la sine. Prin implementarea proiectului, traficul în Iaşi se va îmbunătăţi cu 30-35%” - Mihai Chirica, aprilie 2015

* * *
În data de 20.06.2012 a fost semnat contractul de finanţare privind proiectul „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi”, investiţie implementată de asocierea dintre UTI Bucureşti şi Information Business Consulting. Durata contractului şi perioada de implementare a proiectului este de 31 luni de la semnare, adică ianuarie 2015. Faptul că proiectul nu este finalizat în acest moment este pus de reprezentanţii municipalităţii pe seama faptului că pe timpul iernii nu s-a lucrat!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei