Iaşul va avea panouri de informare în staţii!
Dimensiune font:
Fiecare ieşean va şti în cât timp va sosi mijlocul de transport dorit. Până atunci însă, va fi lansată aplicaţia care va oferi această facilitate prin intermediul telefoanelor mobile
Începând de anul viitor, deci după aducerea autobuzelor prin împrumutul BERD, se va trece la dotarea tuturor mijloacelor de transport cu echipament ce permite urmărirea lor în timp real. „Lucrăm la sistemul de management al flotei CTP care are are inclus o componentă ce va permite montarea panourilor în staţii. Un dispozitiv va anunţa în staţii în câte minute va sosi următorul mijloc de transport”, spunea Cristian Stoica, directorul CTP. Informaţia este confirmată de primarul Iaşului, care, într-un interviu acordat zilele trecute unui post de radio local, afirma că s-au făcut paşi importanţi pentru modernizarea transportului în comun, alţii decât înnoirea parcului auto. „Studiul de fezabilitate pentru implementarea sistemului de e-ticketing este aproape gata. Noi aşteptăm apariţia Ghidului de Finanţare pe POR – AXA 4, însă dacă acesta întârzie, suntem pregătiţi să susţinem proiectele şi din fonduri proprii. Legat de panourile de informare din staţii, ar fi necesari 300.000 - 350.000 de euro. Ar veni cam 450 - 500 de euro pentru fiecare staţie, unde vom monta un panou de un metru pătrat, plus softul necesar şi echiparea mijloacelor de transport cu cartele GPSR, plus serverul care ar putea fi al unei reţele mari, nu neapărat al Primăriei. Ar fi 300 de staţii, deci 150.000 de euro, plus 200.000 de euro partea de hard. Panourile ar putea apărea în staţii cam într-un an din cauza procedurilor vizând achiziţia lor. Cât priveşte biletul cu telefonul mobil, acesta a mai fost experimentat, nu este cea mai favorabilă posibilitate acum. Cel mai bun este cu cardul electronic de transport, care nu creează prejudicii CTP”, a spus edilul-şef.
Traseul 19, monitorizat experimental
În acest moment, cei de la CTP reuşesc să monitorizeze în timp real traseul 19, rută pe care toate autobuzele au GPS. „Este un traseu pe care circulă doar autobuze noi. Este un început şi pentru noi, urmând a extinde monitorizarea şi la alte trasee, evident, odată cu înnoirea parcului auto”, spun reprezentanţii CTP. Aceştia au mai precizat că urmează să apară cât de curând aplicaţia care va permite ieşenilor să vadă, deocamdată doar pe telefonul mobil, în cât timp va sosi mijlocul de transport dorit. „Există aplicaţii care oferă această posibilitate, dar care nu aparţin CTP-ului, noi ne dorim una exclusiv a noastră”, mai spun şefii companiei.
O nouă abordare, o altă imagine
Certă este şi noua abordare a Companiei de Transport în relaţia cu cetăţenii, întrucât, pentru prima dată în istoria ei, societatea i-a invitat la o dezbatere pe călătorii care au înregistrat cele mai multe sesizări referitoare la transportul local în comun, în vederea unui schimb de idei constructiv în ceea ce priveşte condiţiile de călătorie, situaţia actuală şi tendinţe de viitor. „Mulţumim celor care au răspuns invitaţiei noastre la dezbatere şi sperăm să micşorăm atât numărul celor nemulţumiţi, cât şi numărul aspectelor semnalate. Vom mai desfăşura astfel de acţiuni care ne ajută să înţelegem mai bine doleanţele şi aşteptările publicului călător”, a declarat Cristian Stoica, directorul CTP Iaşi. Tudor DAMASCHIN
* * *
„Moovit” este o aplicaţie extrem de utilă pentru a şti când soseşte un mijloc de transport. Este funcţională şi în Iaşi, având o „marjă” de plus/minus cinci minute.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau