Ieşenii, campioni la infracţiuni economice

default

Dimensiune font:

| 20-03-2018 05:15

În ultimii ani, sute de afacerişti din Iaşi au avut probleme în Justiţie, după ce au fost acuzaţi că au încercat să „dribleze“ autorităţile * unii dintre aceşti patroni au ajuns să fie condamnaţi, în vreme ce alţii au scăpat de acuzaţii sau sunt judecaţi * numărul acestui gen de dosare a crescut exponenţial pe rolul instanţelor de judecată odată cu apariţia „crizei economice“

În ultimii ani, sute de afacerişti din Iaşi au fost cercetaţi, trimişi în judecată şi condamnaţi pentru comiterea unor infracţiuni de natură economică, precum evaziunea fiscală, înşelăciunea sau spălarea de bani.

Explicaţiile sunt multiple, de la neplata dărilor către stat pentru angajaţi, până la dorinţa de înavuţire peste noapte, prin păcălirea autorităţilor.

Gaură” la buget

În urmă cu câteva luni, după activităţile desfăşurate sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au constatat 42 de infracţiuni economice.

Astfel, agenţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au efectuat 38 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Iaşi, Neamţ, Vaslui, Mureş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Braşov, Cluj, Galaţi, Hunedoara, Maramureş şi din municipiul Bucureşti.

Conform anchetatorilor, în perioada decembrie 2015 – iulie 2016, administratorii unei societăţi comerciale din judeţul Mureş au stabilit o serie de relaţii comerciale fictive cu alte 15 firme din ţară.

Poliţiştii au stabilit că administratorul în fapt al societăţii din judeţul Mureş ar fi intermediat cesionarea firmei pe numele unei persoane interpuse, după care ar fi contactat mai mulţi „clienţi”, cărora, contra unui comision prestabilit, le-ar fi furnizat facturi fiscale ce reflectau diverse operaţiuni fictive.

Pentru crearea aparenţei de veridicitate, facturile fiscale aveau la bază contracte fictive, iar plăţile se efectuau în cont bancar, ulterior banii fiind retraşi în numerar şi returnaţi persoanelor care comiteau evaziunea fiscală, creându-se astfel premisele unor operaţiuni de spălare a banilor. Prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii este de aproximativ 1.850.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi taxa pe valoare adăugată. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, acesta din urmă fiind estimată la peste 1.000.000 de euro.

Alte percheziţii

Tot în urmă cu câteva luni, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au efectuat alte 11 percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală. Astfel, 23 de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, cu sprijinul luptătorilor SAS şi al jandarmilor, au făcut 11 percheziţii, dintre care cinci la domiciliile unor persoane şi şase la sediile unor societăţi comerciale, pe raza municipiilor Iaşi şi Paşcani, comunelor Ciurea şi Hălăuceşti.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008 – 2014, unele dintre persoanele în cauză, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi înregistrat în contabilitate operaţiuni fictive, în scopul diminuării profitului impozabil şi a deducerii ilegale a TVA. Prejudiciul creat este de circa 3,3 milioane de lei.

Gruia Stoica, acuzat de spălare de bani

Tot recent, omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român, fratele şi tatăl său au fost trimişi în judecată de DIICOT Iaşi pentru evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul privind privatizarea firmei Transbordare Vagoane Marfă, prejudiciul adus bugetului de stat fiind estimat la 8,8 milioane de lei.

Potrivit DIICOT Iaşi, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica, Vasile Didilă (fratele din partea mamei al lui Gruia Stoica) şi Vasile Răducan (tatăl lui Gruia Stoica), pentru constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2003, SC GFR SA a preluat SC Transbordare Vagoane Marfă CFR-TVM SA Iaşi de la societatea CFR Marfă SA, contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor fiind semnat de Vasile Didilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei GFR SA.

În perioada 2003-2005, inculpaţii Stoica Gruia, Didilă Vasile şi Răducan Vasile, bazându-se pe relaţia de rudenie şi încredere reciprocă, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, elaborând un plan prin care să diminueze baza impozabilă a SC GFR SA şi SC GFR-TVM SA, în scopul prejudicierii bugetului de stat, după care să ruleze mai multe sume de bani prin conturile bancare, astfel încât să creeze o aparenţă de legalitate a circuitelor comerciale fictive concepute şi apoi să readucă sumele de bani folosite înapoi în conturile SC GFR SA. În cadrul grupului infracţional, fiecare dintre cei trei inculpaţi a îndeplinit un anumit rol în circuitele evazioniste şi de spălare a banilor“, au precizat anchetatorii DIICOT.

Condamnaţi de judecători

Un bărbat s-a ales recent cu o pedeapsă din partea magistraţilor, după ce a fost acuzat că a vrut să păcălească autorităţile. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe Claudiu D. la un an şi zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru evaziune fiscală. De asemenea, instanţa a constatat recuperat integral prejudiciul calculat.

În plus, magistraţii ieşeni au dispus desfiinţarea înscrisurilor false, respectiv cele 10 deconturi de TVA. Ieşeanul a fost trimis în judecată pe data de 23 octombrie 2015. Potrivit anchetatorilor, acesta a încercat să primească în mod nelegal decontări de la stat.

Mai mult, o femeie s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor, după ce a fost acuzată de evaziune fiscală. Tot Tribunalul Iaşi a condamnat-o pe Maria S. la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru evaziune fiscală. De asemenea, magistraţii au admis acţiunea civilă şi au obligat-o pe aceasta la plata către Fisc a unor daune de 772.117 lei. Conform procurorilor, pe parcursul mai multor luni, prin intermediul unei firme, aceasta a încercat să păcălească statul român cu suma amintită. Ciprian NEDELCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei