Imnul naţional deviază traficul pe Anastasie Panu
Dimensiune font:
Astăzi, 29 iulie, începând cu ora 10, în Piaţa Tricolorului va avea loc o ceremonie militară organizată cu ocazia Zilei Imnului Naţional. Manifestările, care vor dura în jur de 30 de minute, vor avea loc pe strada Anastasie Panu, lângă Prefectura Iaşi, motiv pentru care circulaţia auto va fi deviată. „Pe tot parcursul manifestărilor, circulaţia auto de pe strada Anastasie Panu, tronsonul din zona Casei Pătrate, va fi deviată pe strada cu liniile de tramvai dinspre Palatul Culturii. Manifestările vor dura aproximativ 30 de minute”, transmit reprezentanţii Prefecturii Iaşi. În această perioadă, vor fi rostite scurte alocuţiuni, va fi oficiat un ceremonial religios, urmând intonarea Imnul Naţional al României şi defilarea Gărzii de Onoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau