Împărtăşanie condiţionată de vot
Dimensiune font:
Referendumul recent încheiat a adus şi câteva probleme în Neamţ * un preot a anunţat că nu va da Sfânta Împărtăşanie „celor care sunt împotriva lui Hristos!” * la Săvineşti, casa unui preşedinte de secţie de votare a luat foc * în schimb, la mănăstiri a fost o prezenţă-record
Un preot ortodox, paroh în comuna Zăneşti, a postat sâmbătă seara, pe o reţea de socializare, un mesaj incredibil. Probabil, preotul Nicolae Ciuntu era tare supărat de prezenţa scăzută la vot a enoriaşilor, aşa că a postat: „Îmi asum, ca duhovnic, nu voi mai da Sf. Împărtăşanie celor care sunt împotriva lui Hristos! O spun public pentru că nu are rost să vii să-mi spui că eşti creştin ortodox, dar nu votezi pt familie. Caută-ţi alt duhovnic, mult succes!”, era postat pe pagina de Facebook a preotului. Mesajul a fost şters la câteva ore.
Vot întrerupt de incendiu
Sâmbătă seara, la Secţia 414 din Săvineşti, procesul de vot a fost suspendat în intervalul orar 20.00-20.35, din cauza unui incendiu izbucnit la locuinţa preşedintei secţiei de votare. „Pe întreaga perioadă a suspendării votuluinu au fost persoane care să se fi aflat în imposibilitatea de a-ţi exercita dreptul de vot. Totodată, paza secţiei a fost asigurată de efective MAI”, a spus Georgiana Moşu, reprezentant IPJ Neamţ. Duminică dimineaţa, la ora 06.30, preşedintele Secţiei de Votare 414 Săvineşti a fost înlocuit.
În urma incendiului, fostul preşedinte de secţie a înregistrat pagube serioase. „A ars acoperişul locuinţei din astereală şi învelitoarea de tablă pe o suprafaţă de aproximativ 250 metri pătraţi. Şi tavanul locuinţei a fost distrus pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi, dar şi obiectele de mobilier din 4 camere. Incendiul s-a propagat la o altă locuinţă, unde au ars cca. 3 metri liniari din coama casei şi 5 metri pătraţi astereala din lemn. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost burlanul metalic de evacuare a fumului neprotejat corespunzător faţă de materiale combustibile”, a spus Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Din fericire nu au fost victime.
Prezenţă record la votul din mănăstiri
Mănăstirile din judeţul Neamţ au atras ca un magnet alegătorii. În prima zi a referendumului, la secţia de votare organizată la Mănăstirea Sihăstria s-a înregistrat o prezenţă de 269,46 %, un record naţional. Pe listele suplimentare au votat 351 de persoane, turişti veniţi în Neamţ. Pe listele permanente sunt înscrise 167 de persoane, iar sâmbătă au votat 99. Mănăstirea Neamţ e mult în spatele Sihăstriei, cu o prezenţă de 52,77 %. Însă, dacă ne raportăm la media judeţeană, care a fost la ora 21.00 de 5,90%, pe locul 16 în topul naţional, înseamnă că tot turiştii au votat în număr foarte mare. În top urmează secţiile din Agapia şi Văratec, cu o prezenţă la vot de 23,23%, respectiv 39,15%.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau