Impozite diferenţiate pe acelaşi apartament
Dimensiune font:
Contribuabilii ieşeni, posesori de clădiri nerezidenţiale sau cu funcţiune mixtă, vor trebui să completeze, până la data de 31 martie 2016, o nouă declaraţie de impozitare
Deşi executivul Primărie Iaşi susţine că taxele şi impozitele locale au rămas neschimbate faţă de anii trecuţi, ieşenii vor plăti impozite diferenţiate pe acelaşi bun imobil. Practic, prin Legea 227/2015 privind Codul fiscal, referitor la impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice, stabileşte un mod de calcul al acestuia diferenţiat, funcţie de destinaţia clădirii, respectiv impozitul pe clădirile cu destinaţie rezidenţială, nerezidenţială, mixtă şi nerezidenţiale utilizate pentru activităţi din domeniul agriculturii. „Cotele de impozitare şi modul de stabilire a valorii impozabile diferă în funcţie de destinaţie, iar în ceea ce priveşte clădirile nerezidenţiale, depinde şi de momentul reevaluării, respectiv în ultimii 5 ani anteriori anului curent sau anterior ultimilor 5 ani”, a declarat Maria Simionescu, directorul general a Direcţiei Economice a Finanţelor Publice Locale (DEFPL) Iaşi.
Ai sau nu afacere, tot depui declaraţie
Conform Legii 227/2015, persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 31 martie 2016, inclusiv. Prin ordin comun al Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice publicat in Monitorul Oficial, în cursul anului trecut s-a aprobat formularul tipizat „Declaraţie fiscală pentru stabilirea impozitului/ taxei pe clădirile rezidenţiale/nerezidenţiale cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice”. „Formularul de declaraţie este publicat şi pe site-ul propriu al Primăriei Iaşi şi se poate accesa cu trecerea cursorului de mouse pe meniul din stânga Primăria Iaşi şi apoi din submeniu Formulare tipizate. Formularele tipizate de declaraţii se pun la dispoziţia contribuabilului, în mod gratuit şi se acordă de către organul fiscal, cu tot cu îndrumarea necesară completării şi depunerii. Precizez că în baza art. 459 din Legea 227/2015, în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează ca şi pentru clădirile rezidenţiale, însă obligativitatea depunerii declaraţiei rămâne”, a mai spus şefa DEFPL Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Modul de calcul al impozitului pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice este reglementat de Legea 227/2015, la art.457,458 si 459; H.G. 1/2016 la Cap.II din ANEXĂ. Pentru clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice situate pe raza municipiului Iaşi, Consiliul local a adoptat H.C.L. 355/2015 şi impozitul aferent este reglementat la Anexa 1, punctul I .
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau