Impozite diferenţiate pe acelaşi apartament EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 11-02-2016 05:35

Contribuabilii ieşeni, posesori de clădiri nerezidenţiale sau cu funcţiune mixtă, vor trebui să completeze, până la data de 31 martie 2016, o nouă declaraţie de impozitare

 Deşi executivul Primărie Iaşi susţine că taxele şi impozitele locale au rămas neschimbate faţă de anii trecuţi, ieşenii vor plăti impozite diferenţiate pe acelaşi bun imobil. Practic, prin Legea 227/2015 privind Codul fiscal, referitor la impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice, stabileşte un mod de calcul al acestuia diferenţiat, funcţie de destinaţia clădirii, respectiv impozitul pe clădirile cu destinaţie rezidenţială, nerezidenţială, mixtă şi nerezidenţiale utilizate pentru activităţi din domeniul agriculturii. „Cotele de impozitare şi modul de stabilire a valorii impozabile diferă în funcţie de destinaţie, iar în ceea ce priveşte clădirile nerezidenţiale, depinde şi de momentul reevaluării, respectiv în ultimii 5 ani anteriori anului curent sau anterior ultimilor 5 ani”, a declarat Maria Simionescu, directorul general a Direcţiei Economice a Finanţelor Publice Locale (DEFPL) Iaşi. În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare de 0,08% asupra valorii impozabile a clădirii. Valoarea impozabilă se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfă¤urate a clădirii (mp) cu valoarea impozabilă corespunzătoare (lei/mp).Valoarea impozabilă se ajustează prin înmulţirea valorii determinate cu coeficienţii de corecţie următori: 2,50 pentru zona A; 2,40 pentru zona B; 2,30 pentru zona C şi 2,20 pentru zona D. Suprafaţa construită desfă¤urată se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol sau la mansarda, exceptând suprafeţele podurilor neutilizate ca locuinţă ş¤i suprafeţele scărilor ş¤i teraselor neacoperite. În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente coeficientul de corecţie se reduce cu 0,10.
Cât vei avea de plătit pe un apartament, în funcţie de zonă
Potrivit unei simulări făcute de finanţiştii ieşeni, ca o medie, pentru un apartament rezidenţial cu două camere, cu o suprafaţă utilă de 45 mp, construit în anul 1982, situat într-un bloc cu mai mult de 3 nivele şi 8 apartamente, dotat cu instalaţii de apa, canalizare, electrică şi de încălzire, impozitul anual va fi de 109 lei pentru zona A, 104 lei-zona B, 100 lei-zona C şi 95 lei-zona D. Pentru o clădire/apartament cu destinaţie nerezidenţială, evaluată su dobândită în ultimii 5 ani, se va aplica o cotă de impozitare de 2%, rezultând valori de 272 lei, impozit anual pe zona A, 261 lei – zona B, 249 lei – zona C şi 238 lei- zona D. Un alt caz luat în calcul de finanaţişti este cel al clădirilor sau apartamentelor cu destinaţie nerezidenţială care este dobândită înainte de ultimii 5 ani anteriori anului curent şi nici nu a fost evaluată în această ultimă perioadă, impozitul anual pe zona A este de 2722 lei, pe zona B- 2608 lei, zona C- 2495 lei şi zona D- 2381 lei.

Ai sau nu afacere, tot depui declaraţie

Conform Legii 227/2015, persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 31 martie 2016, inclusiv. Prin ordin comun al Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice publicat in Monitorul Oficial, în cursul anului trecut s-a aprobat formularul tipizat „Declaraţie fiscală pentru stabilirea impozitului/ taxei pe clădirile rezidenţiale/nerezidenţiale cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice”. „Formularul de declaraţie este publicat şi pe site-ul propriu al Primăriei Iaşi şi se poate accesa cu trecerea cursorului de mouse pe meniul din stânga Primăria Iaşi şi apoi din submeniu Formulare tipizate. Formularele tipizate de declaraţii se pun la dispoziţia contribuabilului, în mod gratuit şi se acordă de către organul fiscal, cu tot cu îndrumarea necesară completării şi depunerii. Precizez că în baza art. 459 din Legea 227/2015, în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează ca şi pentru clădirile rezidenţiale, însă obligativitatea depunerii declaraţiei rămâne”, a mai spus şefa DEFPL Iaşi. Nelu PĂUNESCU

Modul de calcul al impozitului pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice este reglementat de Legea 227/2015, la art.457,458 si 459; H.G. 1/2016 la Cap.II din ANEXĂ. Pentru clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice situate pe raza municipiului Iaşi, Consiliul local a adoptat H.C.L. 355/2015 şi impozitul aferent este reglementat la Anexa 1, punctul I .

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei