În bucluc, din pricina permisului
Dimensiune font:
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au oprit recent pentru control un tânăr de 26 de ani, din comuna Vînători, în timp ce conducea un autoturism pe DC 131 A, în localitatea Hârtoape. În urma legitimării, acesta a prezentat un permis de conducere ce ar fi fost emis de autorităţile din Italia, dar, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acel document este, cel mai probabil, fals. De asemenea, s-a constatat că tânărul nu are un permis de conducere emis de autorităţile române. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau