În bucluc, după ce a vrut să facă moarte de om!
Dimensiune font:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Gabriel Ţuţurman (de 57 de ani, cercetat în stare de arest preventiv), pentru tentativă la omor.
Anchetatorii au precizat că, în noaptea de 9 / 10 aprilie, în jurul orei 00.00, în timp ce se afla în apropierea unui magazin din satul Tomeşti, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, i-a aplicat persoanei vătămate C.C. o lovitură de cuţit în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i o plagă înjunghiată la hemitoracele stâng, penetrantă, în cavitatea pleurală stângă şi cavitatea pericardică, cu plăgi cardiace şi secţionarea arterei mamare stângi, hemotorax masiv stâng, minim pneumotorax stâng, hemopericard, şoc hemoragic, leziuni care i-au pus în primejdie viaţa victimei. Dosarul urmează să parcurgă procedura de cameră preliminară la Tribunalul Iaşi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau