În cătușe, după ce a promis un... PORC!
Dimensiune font:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus reţinerea lui Daniel Constantin Matei Tănasă (de 31 de ani), pentru dare de mită. Conform anchetatorilor, la începutul acestei luni, Tănasă i-a promis produse alimentare (un porc de 40-50 de kg şi o cantitate nespecificată de vin) martorului-denunţător C.G., urmărind prin aceasta uşurarea situaţiei judiciare într-un dosar instrumentat de agentul de Poliţie C.G., cauză în care individul era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie. „Faptele evocate s-au consumat în mediul rural, în aria de competenţă teritorială a Secţiei VIII de Poliţie Rurală Leţcani. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile”, a declarat ieri procurorul Alexandru Pecincu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau