În Neamț, 11 copii au fost adoptați în 4 luni
Dimensiune font:
În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie, 11 copii și-au găsit o familie * un alt copil a fost încredințat în vederea adopției.
În evidențele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamț, figurează 7 familii care au obținut atestatul de familie adoptatoare. Alte 10 familii dornice să adopte un copil, se află în evaluări în vederea obținerii atestatului. La acest moment, în județul Neamț sunt 7 copii declarați adoptabili definitiv și irevocabil, pentru care specialiștii DGASPC au demarat procedurile de potrivire cu cei care vor să devină părinți. În primele patru luni ale acestui an, specialiștii au făcut acțiuni de monitorizare post-adopție pentru 50 de copii (monitorizarea se face trimestrial, pe o perioadă de 2 ani de la definitivarea adopției).
Proiect de lege pentru simplificarea adopției
Procedura de adopție, în acest moment, este una destul de greoaie, însă Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție intenționează să modifice legislația, fiind elaborat deja un proiect de lege. Printre cele mai importante modificări se numără reducerea de la 1 an la 6 luni a perioadei în care trebuie să fie căutate rudele copilului care vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia. Alte modificări vizează prelungirea valabilităţii atestatului pentru adopție necesar viitorilor părinți de la un an la doi ani, precum și eliminarea etapei de pregătire pentru persoanele cărora le-a expirat atestatul şi solicită obţinerea unuia nou. De asemenea, proiectul de lege prevede stabilirea compatibilității copilului cu adoptatorii la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi nu la nivelul ANPDCA, în scopul de a eficientiza procesul de identificare a celei mai potrivite familii pentru copilul adoptabil. ,,Viitoarele modificări legislative vor ajuta la flexibilizarea procesului de adopție și vor veni în întâmpinarea familiilor, dar mai ales a copiilor. Consider că prin adoptarea noului act normativ va fi oferită o șansă în plus copiilor de a beneficia de dragostea unor părinți”, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț. De asemenea, se dorește și eliminarea termenului de doi ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Copilul va păstra acest statut până la încuviințarea adopției sau până la împlinirea vârstei de 14 ani, când îşi va putea exprima opinia cu privire la această posibilitate.
Aqua Park de 4 milioane de euro într-o comună
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau