În spitalul de milioane de euro, pacienţii stau cu orele pe la uşi
Dimensiune font:
În ultimii patru ani, modernizarea Spitalul Judeţean a înghiţit milioane de euro * cu toate acestea, mame cu pruncii în braţe stau cu orele la uşile medicilor
Aproximativ 1.000 de oameni trec zilnic pragul Ambulatoriului de specialitate din Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Din cauza aglomeraţiei, holurile sunt de necirculat, iar mame cu pruncii în braţe aşteaptă ore în şir să păşească în cabinetul medicului. De vină, susţine conducerea spitalului, sunt pacienţii care nu-şi respectă programările.
Numărul pacienţilor care trec zilnic pragul ambulatoriului este dublu faţă de cel al bolnavilor care ajung în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU). Dacă media de prezentări în UPU este de 250 de pacienţi/zi, în ambulatoriu ajung aproximativ 500 de pacienţi/zi. Directorul medical al spitalului, Tiberius Brădăţan, ne-a declarat că, în general, pe lângă cei 500 de pacienţi, prin ambulatoriu mai vin alte 500 de persoane care sunt aparţinători sau bolnavi care vor să-şi facă programări. „Este adevărat, ne confruntăm cu o situaţie mai puţin plăcută. Avem în ambulatoriu aproximativ 500 de consultaţii/zi, dar de multe ori aceşti pacienţi vin însoţiţi”, ne-a declarat Tiberius Brădăţan.
Pacienţii sunt vinovaţi
Directorul medical al spitalului ne-a declarat că sunt mai mulţi factori care generează aglomeraţia din Ambulatoriu. Pe de o parte, spaţiul nu este foarte generos şi nici nu mai poate fi extins. Pe de altă parte, foarte mulţi dintre pacienţi, fie nu-şi fac programare, fie nu o respectă. „Pentru evitarea aglomeraţiei, ar fi bine ca pacienţii să se programeze telefonic şi să respecte programările ca să nu se înregistreze decalaje”, ne-a declarat directorul medical.
Un alt factor care determină aglomeraţia din Ambulatoriu, locul unde ajung bolnavii cronici sau cei care nu constituie urgenţe, constă în lipsa personalului medical. Problema este veche, dar nu şi-a găsit nici până acum rezolvarea.
Oana ŞLEMCO
Sunt secţii unde se fac programări o dată la trei zile, în funcţie de medicul de gardă. Pentru modernizarea Spitalului de la Suceava s-au investit milioane de euro. Pereţii sunt curaţi, holuri sclipesc de curăţenie, au fost amenajate birouri de recepţie pentru programarea pacienţilor, adică sunt condiţii ca în Vestul Europei. Acest lucru nu-i bucură deloc pe pacienţii care stau cu orele pe la uşi, ca-n România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau