Încă o firmă „serioasă” lucrează pentru Iaşi - VIDEO
Dimensiune font:
Ritmul lucrărilor pe tronsonul cuprins între podul Cantemir şi strada Palat indică faptul că muncitorii firmei care se ocupă de reabilitarea Stradelei Sf. Andrei mimează munca. În două săptămâni, aceştia nu au reuşit decât săparea unui şanţ imens, pe care, ulterior, par a-l fi abandonat. Un motiv ar putea fi lipsa banilor, deoarece, din bilanţul contabil al ultimilor nouă ani, reiese faptul că, începând cu 2009, societatea s-a afundat în datorii Reprezentanţii aceluiaşi constructor susţineau că se vor apuca de strada Eternitate în luna august
Aidoma firmei care au lucrat la reabilitarea carosabilului din Tătăraşi (Themeli), a celei care se chinuie, realmente, să finalizeze pasajul de la Fundaţie (SCCF) sau a societăţii care se face că lucrează la esplanada Mimoza (Elitconstruct Negreşti), RDV Construct, din Bucureşti, câştigătoarea licitaţiei organizate de municipalitatea ieşeană pentru amenajarea străzilor Sf. Andrei şi Eternitate pare a se fi înhămat la un proiect mult prea greu, raportat la capacitatea acesteia de a-l duce la bun sfârşit. Dacă la jumătatea lunii august, odată cu primele excavări de pe Stradela Sf. Andrei, se părea că artera care leagă podul Cantemir de strada Palat va fi finalizată înainte de termenul estimat (6 luni), de ceva timp, lucrările au stagnat. Ieşenii din zona Splai Bahlui susţin că nu au mai văzut picior de muncitor în ultimele zile şi că, orice s-ar spune, şase luni oricum reprezintă un termen mult prea „larg” pentru o stradă de nici 200 de metri lungime. „Începuseră bine, însă după excavări, nu mai lucrează nimeni la şanţul săpat. Par a se fi oprit din lucrări.
Nu înţeleg de ce, în condiţiile în care tot ei, parcă, susţineau că nu le trebuie jumătate de an pentru a da gata strada Sf. Andrei”, spune Ioan Gâţu, un cititor al cotidianului nostru.
Într-adevăr, din monitorizarea reporterilor „Evenimentului Regional al Moldovei”, şantierul pare unul abandonat. Dacă în urmă cu două săptămâni, am numărat 4 muncitori, un utilaj şi trei şefi, zilele trecute nu era niciun meseriaş la lucru. Cât priveşte ritmul lucrărilor, exceptând excavările, nu s-a reuşit decât umplerea rampei dinspre Cantemir cu pietriş.
Probleme cu banii...
Interesant este faptul că acelaşi constructor susţinea, la jumătatea lunii august, că ar putea începe săpăturile şi pe strada Eternitate, care a fost atribuită tot celor de la RDV Construct, printr-o licitaţie organizată anul acesta. „Ne mai trebuie o expertiză. Problema ar fi că aceasta costă foarte mult, câteva sute de milioane de lei vechi”, spuneau inginerii societăţii bucureştene. De atunci, au trecut două săptămâni şi nimic nu lasă să se întrevadă faptul că acest constructor ar dori să se apuce de treabă în Tătăraşi.
Datorii de 12,4 milioane lei
Nici datele contabile despre cifra de afaceri ale firmei bucureştene nu confirmă capacitatea acesteia de a respecta termenele de finalizare ale lucrărilor. În 2013, aceasta a raportat un profit de, atenţie, 7.500 lei şi datorii de 12.427.728 lei, la un număr de 70 de angajaţi. De altfel, din bilanţul contabil al ultimilor nouă ani reiese faptul că, începând cu 2009, societatea s-a afundat în datorii, ajungând la cifra amintită anterior. Tot anul trecut, societatea a cerut în instanţă acordarea unor facilităţi la plata unor taxe judiciare, cerere care i-a fost admisă.
Dan CONSTANTINESCU
Cum s-a atribuit contractul
RDV Construct a câştigat licitaţia pentru străzile Sf. Andrei şi Eternitate la mare luptă cu alţi şase ofertanţi. Este vorba despre Ted Construct SRL – care a licitat 2,75 milioane lei, Geiger Transilvania SRL – 2,82 milioane lei, Eky Sam SRL 2,72 milioane lei, Conest SA - 2,72 milioane lei, şi Dimar SRL – 2,71 milioane lei. Oferta celor de la RDV Construct SRL a fost de 2,55 milioane lei, cu 160.000 lei mai mică decât cea a constructorului care s-a ocupat de regularizarea râului Bahlui.
În fimările de mai jos puteţi vedea cum arată în acest moment strada Eternitate şi cât de greu se circulă pe ea!
Accesând http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/foto-video/update-5-vineri-29-august-cand-va-fi-gata-stradela-sf-andrei-video--156301.html puteţi remarca ritmul lent al lucrărilor de pe Stradela Sf. Andrei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau