INCENDIAR: Poliţişti ameninţaţi cu drujba!
Dimensiune font:
Tânărul este acuzat că a sărit cu drujba la trei agenţi de Poliţie şi Poliţie Locală * totul a pornit de la un scandal al individului, care se bătea în cuţite cu propriul frate, mai amre cu cinci ani decât el * „Nu e adevărat! Am luat drujba ca să mă apăr, pentru că voiau să mă ducă la Socola!”, a spus la audieri tânărul
Un individ este nevoit să dea ochii cu magistraţii, după ce a fost acuzat că ar fi agresat oameni ai legii. Astfel, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Florin Panţîru (19 ani), pentru ultraj.
Conform anchetatorilor, în noaptea de 2 / 3 ianuarie 2016, în jurul orei 00.45, un agent de Poliţie şi doi agenţi ai Poliţiei Locale Ciurea au fost chemaţi pentru a aplana un conflict la locuinţa familiei Panţîru. Procurorii au adăugat că, la plecare, cei trei agenţi au fost ameninţaţi de Florin Panţîru, care ar fi pornit şi o drujbă, pentru a-i speria, iar oamenii legii au fost nevoiţi să tragă două focuri de armă în plan vertical.
„Vă tai picioarele! Vă omor!“
Cea care a anunţat Poliţia a fost o minoră, care le-a povestit oamenilor legii că fraţii ei „se bat cu cuţitele în casă, existând pericolul de a se omorî între ei”. Mama celor doi fraţi a ieşit la poartă şi le-a spus poliţiştilor să intre în casă, pentru că cei doi băieţi ai ei se bat.
Agenţii au intrat în casă cu acordul mamei şi i-au găsit pe cei doi fraţi, care erau sub influenţa băuturilor alcoolice. În faţa oamenilor legii, cei doi s-au potolit, comportându-se normal. Mai mult, aceştia au promis că se liniştesc. Când au dat să plece, agenţii au fost ajunşi din urmă de Florin Panţîru, care avea în mână o drujbă.
„Concomitent cu luarea drujbei în mâini, inculpatul Panţîru Florin le-a adresat injurii şi ameninţări: Vă tai picioarele! Vă omor! Agenţii l-au somat să lase drujba jos. După punerea în funcţiune a utilajului, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a început să se mişte haotic cu drujba, accelerând-i motorul, din care săreau scântei”, a declarat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Oamenii legii l-au somat din nou pe individ, după care au tras două focuri de armă în plan vertical, moment în care individul a fugit.
Ulterior, acesta a fost adus la audieri, el recunoscând că s-a certat cu fratele lui, dar spunând că ar fi luat drujba pentru a se apăra, deoarece poliţiştii şi rudele sale ar fi fugit după el „pentru a-l duce la Socola”. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau