INCENDIAR: Șeful Poliției, dat în judecată de Avocatul Poporului! EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 23-05-2017 16:00

Instituția Avocatului Poporului a decis să cheme în judecată Poliția ieșeană * reprezentanții instituției contestă decizia șefului IPJ de a anula atestatul de detectiv particular al unui ieșean * Poliția este acuzată de Avocatul Poporului că nu a respectat un principiu legal

Avocatul Poporului a decis să-l acționeze în judecată pe șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Astfel, instituția amintită le solicită judecătorilor din cadrul Tribunalului Iași să dispună anularea dispoziției șefului IPJ, prin care s-a decis încetarea calității de detectiv particular a unui petent. Solicităm anularea actului administrativ reprezentat de dispoziția nr. 572 de pe 30 septembrie 2016, emisă de șeful IPJ Iași și repunerea părților în situația anterioară, prin recunoașterea calității de detectiv particular a petentului, începând cu data emiterii atestatului de detectiv particular, remiterea legitimației și a atestatului de detectiv particular”, a declarat Matei Vîrtosu, purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului.

Acțiunea vine în urma unei petiții adresate pe 14 noiembrie 2016 de către un ieșean, prin care semnala faptul că Poliția ieșeană nu respectă drepturile legale ale persoanelor, cu privire la dobândirea și exercitarea profesiei de detectiv particular. Petentul a menționat că, în urma susținerii examenului de atestare a calității de detectiv particular, pe 18 februarie 2008, i-a fost emis atestatul de detectiv particular pe 20 martie 2008. Ulterior, pe 22 august 2016, în cadrul verificărilor periodice efectuate, polițiștii au constatat că ieșeanul a fost condamnat definitiv pe 20 noiembrie 2001 la cinci luni de închisoare, pentru călcare de consemn.

Ce a spus Poliția

Avocatul Poporului a adăugat că, pe data de 6 martie 2007, petentul a fost reabilitat de drept. Cu toate acestea, Inspectoratul de Poliție Județean Iași a considerat că petentul nu mai îndeplinește condițiile legale (deoarece a fost condamnat pentru o infracțiune comisă cu intenție) și a decis încetarea calității de detectiv particular a petentului începând cu data de 29 septembrie 2016. „Avocatul Poporului a apreciat că petiția sus-menționată este întemeiată și s-a adresat Inspectoratului de Poliție Județean Iași, care, printr-o adresă înaintată instituției, a opinat că, deși în cazul petentului a intervenit reabilitarea de drept, subzistă condiția necesară dobândirii și menținerii calității de detectiv particular, respectiv să nu fi fost condamnat pentru infracțiuni comise cu intenție, întrucât legiuitorul nu precizează expres că o persoană poate dobândi calitatea de detectiv particular chiar dacă a fost reabilitată, amnistiată sau grațiată, așa cum în alte texte de lege este evidențiat acest lucru”, a afirmat Matei Vîrtosu.

Pe de altă parte, contactat telefonic de reporterul cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, șeful Poliției ieșene, Ioan Scripniciuc, nu a dorit să comenteze pe marginea subiectului. „Nu am primit încă nimic referitor la acțiunea despre care vorbiți, astfel că nu pot comenta. Vom vedea despre ce este vorba”, a declarat ieri Ioan Scripniciuc.

Nu au ținut cont de principiul neretroactivității!

În urma examinării cadrului legal și al înscrisurilor prezentate, Avocatul Poporului a constatat că atestatul de detectiv particular a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, petentul dobândind calitatea de detectiv particular ca urmare a verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, dar și a examinării de către o comisie instituită la nivelul IPJ Iași.

Din moment ce petentul a fost reabilitat de drept, în 6 martie 2007, acesta îndeplinea condițiile exercitării calității de detectiv particular. Reabilitarea este tocmai mijlocul legal prin care încetează pentru viitor consecințele juridice ale unei condamnări. Într-o exprimare mai largă, ce subliniază semnificația socială a instituției reabilitării este modalitatea prin care foștii condamnați se reintegrează, pe plan juridic, în societate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului.

Acesta a adăugat că, în fapt, condamnarea care a format obiectul reabilitării nu este radiată din fișa de antecedente penale, făcându-se totuși mențiune în acea fișă că, în privința condamnării, a intervenit reabilitarea de drept. În context, în mod nelegal și neîntemeiat Inspectoratul de Poliție Județean Iași a apreciat că reabilitarea nu este incidentă în această speță.

Avocatul Poporului apreciază faptul că IPJ Iași nu a ținut cont nici de principiul neretroactivităţii legii civile noi, deoarece nu l-a aplicat când a decis anularea atestatului. Inspectoratul a procedat în mod nelegal la aplicarea noilor dispoziții legale unei situații existente anterior intrării în vigoare a OUG nr. 41/2016”, a încheiat purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului. Ciprian NEDELCU 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei