Incendiile au luat zece vieţi
Dimensiune font:
Raportul prezentat recent de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a scos la iveală faptul că judeţul Bacău se află pe locul V la incendii în locuinţe după zona Bucureşti - Ilfov şi judeţele Suceava, Iaşi şi Neamţ. Cifrele din analiza respectivă arată nepăsarea şi chiar inconştienţa unor oameni de a-şi proteja familia sau chiar pe ei înşişi: 30% dintre aceste incidente au fost provocate de coşurile de fum defecte sau necurăţate, 23% - de utilizarea instalaţiilor electrice defecte sau improvizate, iar 14% - de mijloacele de încălzire care prezentau defecţiuni grave ori aveau improvizaţii. Conform datelor ISU Bacău, în acest an, pompierii din judeţ au fost nevoiţi să intervină la 10.430 de incidente, dintre care 5.371 de apeluri au fost pentru echipajele SMURD, iar 407 au fost intervenţii ale pompierilor la incendii. Din păcate, zece oameni din judeţul Bacău şi-au pierdut viaţa în incendii în 2016. Gabriel POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau