Incendiu de proporţii la Târgu Neamţ
Dimensiune font:
O fostă fabrică de mobilă a fost mistuită de flăcări în totalitate. Pagubele acestui incendiu se ridică la aproximativ 900.000 de lei. Pompierii s-au luptat cu flăcările timp de şapte ore
Flăcările de câţiva metri au dat bătăi de cap pompierilor. O hală a unei fostei fabrici de mobilă din Târgu Neamţ a luat foc în seara de 13 spre 14 august. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, pompierii s-au deplasat la faţa locului cu patru autospeciale cu apă şi spumă. Mai mult, au fost chemate ajutoare de la Piatra Neamţ şi Roman. Pentru stingerea incendiului şi limitarea dezastrului au intervenit 36 de subofiţeri şi doi ofiţeri cu 5 autospeciale cu apă şi spumă, care s-au luptat cu flăcările până ieri dimineaţă, mai bine de şapte ore.
Incendiul a fost anunţat târziu
Clădirea a ars pe o suprafaţă de 2.000 de mp, pompierii ajungând în momentul în care flăcările deja se propagaseră la acoperiş. „Din punctul meu de vedere, incendiul a fost anunţat târziu. În urma primelor cercetări efectuate, cauza incendiului este un scurtcircuit la instalaţia electrică. Pagubele se ridică la 890.000 lei, însă au fost salvate bunuri de 60.000 lei”, a spus Ciprian Mitrea, inspector şef al ISU Neamţ.
Fosta fabrică de mobilă are acum patru proprietari italieni. Ei au închiriat o parte din construcţie, unde funcţiona un atelier de croitorie, cu doar şase angajate. Alături a fost un depozit de materiale de construcţii, care nu mai funcţionează de vreo doi ani, dar încă mai avea marfă acolo. Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau