Incendiu la Mănăstirea Moreni
Dimensiune font:
Un incendiu de proporţii a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la Mănăstirea Moreni, situată la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Vaslui, în comuna Deleni. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, când s-a primit apelul de urgenţă ardeau bucătăria şi câteva chilii. Au fost trimise în ajutor forţe impresionante ale ISU, la această intervenţie unitatea vasluiană participând cu nouă autospeciale dintre care şapte cu apă, autospeciala grupei operative şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă precum şi 40 de cadre militare.
„Incendiul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 de una dintre măicuţele de la mănăstire. Cauza probabilă este un coş de fum neprotejat termic”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau