Incendiu la Postul de Poliţie din Muntenii de Jos
Dimensiune font:
În primele ore ale dimineţii zilei de luni, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la acoperişul Postul de Politie din localitatea Muntenii de Jos, comuna Muntenii de Jos.
„La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de prima intervenţie şi comandă cu 15 subofiţeri şi 2 ofiţeri, care au acţionat sub comanda inspectorului şef. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperişul postului de poliţie. Misiunea pompierilor s-a dovedit a fi destul de dificilă având în vedere vântul extrem de puternic şi temperatura geroasă, precum şi vizibilitatea redusă cauzată de fumul dens”, a declarat Petru Ifteni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui
Pompierii au reuşit să izoleze şi apoi să lichideze incendiul în limitele găsite, înainte ca flăcările să se propage şi în interiorul clădirii. Au ars circa 60 metri pătraţi şi s-au degradat 140 metri pătraţi din acoperişul pe structura din lemn şi învelitoarea din tablă. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau