Incendiu PUTERNIC la o hală cu produse lactate din Neamț - 28 de pompieri se luptă cu focul
Dimensiune font:
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă seara, la o hală cu produse lactate din Târgu Neamț, județul Neamț, la acesta intervenind 28 de pompieri. O femeie a suferit atac de panică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Adrian Rotaru, a declarat că incendiul a izbucnit în piața din orașul Târgu Neamț, la hala cu produse lactate.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la acoperiș, iar ]n timpul intervenției, unei femei care locuiește în zonă i s-a făcut rău.
"Incendiul se manifesta la acoperisul halei de lactate, iar la anexe generalizat. Nu sunt persoane surprinse. Suprafața este de aproximativ 1000 de metri pătrați. O femeie a suferit un atac de panică și i s-a acordat primul ajutor de către un echipaj SAJ", a declarat, corespondetului MEDIAFAX, Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Trei ofițeri și 25 de subofițeri cu mai multe autospeciale au intervenit pentru a stinge focul.
Deocamdată nu se știe care a fost cauza izbucnirii incendiului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau