Încep lucrările la podul de peste Trotuş
Dimensiune font:
De curând a fost semnat şi contractul de finanţare
După ce a primit undă verde de la consilierii locali, municipalitatea din Oneşti a mai făcut un pas în refacerea podului peste Trotuş, singura poartă de intrare în oraş, grav avariat în ultimii ani. „În urma numeroaselor demersuri întreprinse personal la ministerele de resort, am promis că vom găsi soluţii de reabilitare a acestui important nod rutier, cea mai viabilă variantă fiind includerea acestui obiectiv în Programul Naţional de Dezvoltare Locală”, a spus Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Oneşti.
Recent a fost semnat Contractul de finanţare pentru realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitare pod pe DN 11, la km 129+831, peste râul Trotuş, la Oneşti, jud. Bacău”, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la suma de 8.112.241,03 lei, din care 7.740.836,00 de lei reprezintă finanţare din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, iar 371.405,03 lei vor fi suportaţi de la bugetul local, cheltuieli ce reprezintă cofinanţarea proiectului de către beneficiar. La nivelul Primăriei Oneşti au şi demarat procedurile de achiziţie proiectare şi execuţie a lucrărilor, urmând ca în vara anului viitor, dacă nu vor fi depuse eventuale contestaţii, constructorul desemnat în urma licitaţiei să poată începe lucrarea!
Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau