Încep zilele Sfântului Ilie
Dimensiune font:
În Bucovina, venirea sărbătorilor dedicate Sfântului Ilie sunt aşteptate cu bucurie, dar şi cu îngrijorare * bucuria este dată de renumitul bâlci de la Fălticeni, iar spaima de ploile care preced sărbătoarea * potrivit tradiţiei, Sfântul Ilie cutreieră văzduhul, răscoleşte norii, aduce ploi şi furtuni
Bâlciul de Sfântul Ilie, patronul Fălticeniului, este vestit. Potrivit hrisovului lui Scarlat Vodă Calimach, în anul 1814 era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig. Cu două-trei săptămâni înainte de 20 iulie, pe uliţele Fălticeniului începea să se adune tot felul de lume şi se auzeau strigătele şi chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă. La bâlci veneau artişti de circ, iluzionişti, înghiţitori de săbii, soseau parcuri de animale sălbatice, erau montate „scrâncioburi”, era adusă roata norocului şi multe alte atracţii pentru curioşi. Treptat, iarmarocul de la Fălticeni, ca de altfel multe alte manifestări tradiţionale, şi-a pierdut importanţa, astăzi încercându-se revigorarea lui.
Superstiţii de Sfântul Ilie
Bătrânii spun că în zilele premergătoare sărbătorii au loc tot felul de ritualuri. Apicultorii retează stupii şi duc faguri şi miere la biserică spre binecuvântare. Gospodinele aprind lumânările rămase de la Paşte şi le pun la icoane sau afumă cu tămâie casa şi acareturile ca să-i ferească de urgia Sfântului Ilie care acum, în miezul verii, cutreieră văzduhul, răscolind norii a ploaie şi furtuni, despicând cerul în lungi şiraguri de foc, ce se prăvălesc în cumplite cascade sonore spre pământ. Să ai grijă, să nu-l superi pe Sfântul Ilie şi ajutoarele lui, nerespectându-i zilele, că mare prăpăd ştiu să facă, spun bătrânele.
Irina BUCŞINESCU
În această perioadă, conform tradiţiei, vor avea loc şi Zilele Municipiului Fălticeni, însoţite de manifestări culturale şi religioase.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau