Începe capturarea câinilor vagabonzi
Dimensiune font:
Firma care va lucra împreună cu serviciul specializat al Primăriei Suceava este Diasil Service * operatorul se angajează să prindă şi să ducă în cele două adăposturi din Lunca Sucevei circa 250 de maidanezi pe lună * primarul Ion Lungu apreciază că în municipiu sunt pe străzi în jur de 1.500 de câini * edilul speră că aceştia vor dispărea din peisajul urban în doar câteva luni
Săptămâna trecută, Primăria Suceava a semnat contractul de asociere cu un operator care, în perioada următoare, în cooperare cu serviciul specializat al administraţiei locale, se va ocupa de capturarea şi transportarea câinilor fără stăpân în adăposturile de pe malul râului Suceava. Primarul Ion Lungu a anunţat că asociatul Primăriei este societatea comercială Diasil Service din Suceava şi că aceasta ar putea trece efectiv la treabă încă din cursul acestei săptămâni. „Am încheiat contractul cu operatorul care, în următoarea perioadă, se va ocupa cu strângerea câinilor de pe străzi. Este vorba despre firma Diasil Service, care are obligaţia de a aduna minim 250 de câini fără stăpân pe lună. Personal sper ca, în câteva luni de zile, să capturăm câinii din oraş, să-i ducem în adăposturile din Lunca Sucevei şi să-i gestionăm în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a declarat Ion Lungu. El a apreciat că oraş sunt pe străzi circa 1.500 de canine ale nimănui.
Crose pentru capturare
Cu puţin timp în urmă, Consiliul Local a aprobat, hotărârea privind asocierea municipiului Suceava cu o persoană juridică care ar urma să se ocupe cu activitatea de capturare, transport şi predare a câinilor comunitari fără stăpân. Conform noului act normativ, asocierea este valabilă până la finalizarea licitaţiei publice pentru concesionarea serviciului Primăriei, aceasta din urmă fiind întreruptă ca urmare a suspendării, de către Curtea de Apel Bucureşti, a normelor metodologice de aplicare a Legii privind gestionarea câinilor fără stăpân. Câinii fără stăpân vor fi capturaţi de pe domeniul public şi privat al municipiului Suceava. La prinderea animalelor fără stăpân se vor folosi crose speciale cu tije din aluminiu şi buclă la capăt, tratarea brutala a câinilor fiind interzisă. Câinii foarte agresivi sau suspecţi de turbare pot fi imobilizaţi cu ajutorul armelor cu săgeată care utilizează gaz carbonic comprimat sau cu cartuşe pentru propulsarea seringilor cu substanţe tranchilizante.
Lidia DIACONU
Luarea unei decizii în acest sens a fost justificată prin „creşterea exagerată a numărului de câini fără stăpân, cât şi de necesitatea gestionării mai eficiente a acestei situaţii”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau